Analiză: Alegerile parlamentare și prezidențiale din România, 2024

Alegerile parlamentare 2024

Partidele participante și alianțele politice

La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 au participat principalele partide politice din România, precum și câteva formațiuni noi sau mai mici. Au fost în total înscrise pe buletinele de vot peste 20 de partide, însă doar 7 formațiuni au reușit să depășească pragul electoral de 5% și să obțină reprezentare parlamentară. Partidele tradiționale – Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) – au candidat separat, deși la momentul alegerilor acestea guvernau împreună în așa-numita Coaliție Națională pentru România. Opoziția parlamentară a fost reprezentată de Uniunea Salvați România (USR) și de partidul naționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). De asemenea, au participat partide emergente sau recent înființate, cum ar fi Partidul S.O.S. România (condus de senatoarea Diana Șoșoacă, ex-AUR) și Partidul Oamenilor Tineri (POT) – o formațiune nouă desprinsă din curentul naționalist, condusă de Anamaria Gavrilă (fostă membră AUR). Partidul etnic maghiar UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România) a candidat și el separat, vizând în principal votul comunității maghiare.

Câteva alianțe sau partide mai mici au încercat să intre în Parlament, însă nu au atins pragul: de exemplu, Forța Dreptei (partidul lui Ludovic Orban, fost premier) și PMP (Partidul Mișcarea Populară) nu au reușit să obțină 5%. De asemenea, formațiuni nou apărute ca Partidul SENS (Sănătate, Educație, Natură, Sustena­bilitate) sau diverse partide regionale și liste ale minorităților au participat, dar fără succes la nivel național. În schimb, organizațiile reprezentând minoritățile naționale (altele decât cea maghiară) au obținut, ca de obicei, mandate în Camera Deputaților, beneficiind de prevederea legală care le acordă un loc dacă îndeplinesc condițiile speciale (au fost 18 astfel de mandate de reprezentare a minorităților, câte unul pentru comunități precum cea germană, romă, ucraineană, turcă, etc., în afara celor distribuite pe liste de partid).

Rezultatele finale și distribuția mandatelor

PSD a ieșit pe primul loc atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, însă cu un scor de numai ~22% din voturi, semnificativ mai mic decât la alegerile precedente. AUR s-a plasat pe locul al doilea, cu aproximativ 18% din voturi – dublându-și practic rezultatul față de scrutinul din 2020. PNL s-a clasat al treilea (circa 13-14%), suferind o scădere drastică față de alegerile anterioare (când obținuse peste 25%). USR a ocupat locul al patrulea, cu aproximativ 12% din voturi, în scădere moderată față de 2020. Noile partide SOS România și POT au reușit să treacă pragul (în jur de 6-8% fiecare), intrând în premieră în Parlament. UDMR a obținut la limită peste 6% și și-a menținut reprezentarea parlamentară.

Rezultatele finale (procente de vot și mandate) pentru partidele intrate în Parlament se prezintă astfel:

Notă: Camera Deputaților are 330 de mandate alocate partidelor (pe liste în circumscripții) plus mandate suplimentare pentru organizațiile minorităților naționale. Totalul actual a ajuns la 331 de mandate pe liste și 18 de minorități (349 în total), față de 330+17 în legislatura precedentă. La Senat, distribuția totală este de 134 de mandate. Niciun partid nu a obținut majoritatea absolută (PSD și PNL, care au candidat separat, au pierdut astfel majoritatea pe care o dețineau împreună înainte de alegeri).

Din perspectiva schimbărilor față de alegerile anterioare (2020), trendul major a fost fragmentarea și ascensiunea formațiunilor radicale: scorurile cumulate ale partidelor naționaliste/extremiste (AUR, SOS, POT) depășesc 30%. PSD și PNL au suferit scăderi semnificative (PSD a coborât de la ~29% la ~22%, PNL de la ~25% la ~14%), în timp ce AUR și-a dublat procentajul. USR a pierdut câteva puncte procentuale, iar UDMR și-a menținut aproximativ același nivel de prag (~5-6%). Prezența la vot pentru alegerile parlamentare a fost de circa 48% din alegătorii înscriși, în creștere considerabilă față de nivelul foarte scăzut din 2020 (~33%).

Controverse și nereguli în procesul electoral

Procesul electoral parlamentar din 2024 a fost în general bine organizat, fără incidente majore care să afecteze rezultatul votului, după cum a anunțat Ministerul Afacerilor Interne. Totuși, au existat numeroase sesizări de nereguli, specifice oricărui scrutin de asemenea amploare. Poliția Română a înregistrat 343 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale în ziua votului, dintre care 175 au fost confirmate în urma verificărilor. S-au aplicat 52 de amenzi (în valoare totală de ~157.000 lei) și 78 de avertismente pentru încălcări precum vot multiplu, continuarea propagandei electorale în ziua votului, fotografierea buletinelor sau tentative de mită electorală . De asemenea, se investighează 86 de posibile fapte penale legate de alegeri. Cele mai multe incidente au fost raportate în județe precum Botoșani, Dâmbovița, Dolj, Buzău, Olt și Prahova – zone în care observatorii au semnalat cazuri de turism electoral și tensiuni între susținătorii diferitelor partide.

Organizațiile civice (precum coaliția Vot Corect din care fac parte Expert Forum și alte ONG-uri) au monitorizat desfășurarea scrutinului și au raportat o serie de nereguli. Conform acestora, în ~4-5% din secțiile observate au fost prezente persoane neautorizate sau s-a constatat o atmosferă tensionată, iar în 15% din secții s-au format aglomerații la cozi. S-au semnalat situații izolate în care alegătorii au primit mai multe buletine de vot decât aveau dreptul (16 cazuri la nivel național) sau în care urnele nu erau sigilate corespunzător (în ~3% din secțiile monitorizate). De asemenea, în circa 14% din secțiile observate, alegătorilor cu domiciliul în altă localitate din același județ li s-a îngrădit în mod eronat dreptul de a vota pe liste suplimentare – semn că procedura votării nu a fost pe deplin înțeleasă de unele birouri de votare.

Un subiect controversat a fost apariția a trei partide ultranaționaliste în viitorul Parlament (AUR, SOS și POT) – fenomen ce a generat îngrijorare în rândul societății civile privind posibile discursuri extremiste în legislativ. De altfel, imediat după alegeri, au fost depuse cinci cereri de anulare a alegerilor parlamentare, invocându-se diverse nereguli, însă Biroul Electoral Central le-a respins pe toate ca nefondate. Contestațiile proveneau în special din partea unor competitori nemulțumiți de rezultate sau a unor organizații care au reclamat presupuse fraude la numărare, dar autoritățile electorale au concluzionat că nu există motive pentru repetarea scrutinului.

Principalele teme de campanie și promisiuni electorale

Campania pentru parlamentare s-a desfășurat sub semnul nemulțumirilor sociale și economice acumulate în ultimii ani. Printre temele principale s-au numărat: inflația și creșterea prețurilor, nivelul salariilor și pensiilor, reforma administrației și lupta anticorupție. Partidele aflate la guvernare, PSD și PNL, au pus accent pe stabilitate și continuitate, promițând măsuri de sprijin economic: creșteri de pensii și salarii bugetare, programe de plafonare a prețurilor la energie și investiții în infrastructură. PSD, în special, a insistat pe politici de protecție socială și stimularea producției interne, prezentându-se ca apărător al „românilor cu venituri mici” și promițând creșterea salariului minim și a pensiei minime. PNL, la rândul său, a vorbit despre necesitatea atragerii de investiții și menținerii parcursului pro-european, candidatul său de prim-ministru (Nicolae Ciucă) evocând stabilitatea asigurată de guvernul de coaliție și proiecte de infrastructură începute. Totuși, alianța neoficială PSD-PNL la guvernare a fost folosită ca armă retorică de opoziție: adversarii au acuzat un „blat” între cele două mari partide și au susținut că e nevoie de o alternativă la „vechea clasă politică”.

USR și alte partide reformiste au centrat discursul pe reforme structurale: eliminarea pensiilor speciale, depolitizarea instituțiilor, investiții în educație și sănătate, digitalizarea administrației. USR a promis că va continua lupta anticorupție și va aduce oameni noi în politică, insistând pe mesajul de „schimbare și modernizare”. Liderii USR au criticat dur „ciuma roșie și ciuma galbenă” (PSD și PNL) și au încercat să se poziționeze ca principală alternativă pro-europeană și pro-transparență.

Pe de altă parte, AUR și aliații săi suveraniști (SOS și POT) au dus o campanie populist-naționalistă, concentrată pe teme identitare și de suveranitate. Mesajele lor au inclus opoziția față de influența „Bruxelles-ului” în politicile interne, criticarea gestionării pandemiei și a vaccinării, discursuri împotriva „ideologiei progresiste” și apărarea valorilor tradiționale (familia, credința). AUR a promis „recâștigarea demnității naționale”, reducerea dependenței de importuri și repatrierea resurselor (de exemplu, intervenții mai dure ale statului în economie pentru a controla prețurile). De asemenea, aceste partide au speculat nemulțumirile populației față de clasa politică, prezentându-se ca vocea „românului simplu trădat de elite”. În special, retorica anti-sistem a fost pronunțată: candidații AUR, SOS, POT au denunțat „dictatura certificatului verde” (aluzie la restricțiile pandemice) sau „vânzarea țării către străini”. Astfel de mesaje au prins în anumite segmente ale electoratului și explică scorul cumulat de ~32% al acestor formațiuni extremiste.

UDMR și-a axat campania pe interesele comunității maghiare, pledând pentru autonomie locală sporită în Transilvania și protejarea drepturilor lingvistice ale minorităților. În același timp, UDMR a subliniat proiectele de dezvoltare regională realizate în guvernare (unde deținea câteva portofolii) și a cerut susținerea în continuare a electoratului maghiar pentru a avea o voce în viitoarea coaliție de guvernare.

Un element inedit în campania din 2024 a fost accentul pe rețelele sociale și pe platformele online, mai ales din partea partidelor anti-sistem. Mesajele naționaliste și conspiraționiste au circulat intens pe Facebook, TikTok și YouTube, mobilizând mai ales tinerii. De exemplu, Diana Șoșoacă (SOS) a folosit platforme online pentru a promite „revenirea la normalitate” și pentru a răspândi teorii (precum opozitia față de „agenda globalistă” și față de restricțiile climatice). În replică, partidele mainstream au încercat să combată dezinformarea și să-și promoveze realizările, dar cu un limbaj mai tehnocratic care a părut mai puțin atractiv pentru o parte din electorat.

Profilul alegătorilor în funcție de opțiunile de vot

Rezultatele alegerilor parlamentare din 2024 arată o polarizare crescândă a electoratului român în funcție de vârstă, educație și mediul de rezidență. Studiile sociologice și exit-poll-urile indică tendințe distincte pentru bazele de susținători ale principalelor partide:

• PSD continuă să aibă un electorat preponderent în rândul persoanelor vârstnice și din mediul rural. Votanții PSD sunt în general peste 50 de ani și cu nivel de educație mediu sau scăzut, mulți depinzând de pensii sau salarii bugetare. Județele din sudul și estul țării (Muntenia, Oltenia, Moldova rurală) au rămas fiefuri PSD, deși AUR a erodat o parte din acest bazin. Doar ~6% dintre votanții PSD aveau studii superioare la scrutinul anterior, indicator al bazei sale populare tradiționale.

• PNL și-a păstrat parțial nucleul dur format din electorat de dreapta moderată, în special oameni de vârstă medie și peste, din mediul urban mic și rural mai înstărit (Transilvania, Banat și zone din centrul țării). Comparativ cu PSD, PNL are o pondere mai mare de votanți cu studii medii-superioare (aproape 30% aveau studii superioare în 2020) și atrage antreprenori, fermieri mijlocii și funcționari publici. Totuși, asocierea cu PSD la guvernare a erodat baza liberalilor – o parte din susținătorii tradiționali PNL fie au absentat, fie s-au orientat către USR sau AUR, frustrați de compromisul cu stânga.

• USR rămâne opțiunea preferată a tinerilor educați din mediul urban mare. Profilul votantului USR este tipic: 20-45 de ani, studii superioare (peste jumătate din alegătorii USR au diplomă universitară), rezident în orașe mari (București, Cluj, Timișoara, Iași) sau în diaspora Occidentului. Acești alegători sunt preocupați de reforma statului, transparență și valori progresiste pro-europene. În București, USR a ieșit pe primul loc la Senat cu peste 23%, confirmând atractivitatea sa în capitală și marile centre universitare. Totuși, în zonele rurale și orașele mici, USR are puțină priză.

• AUR și sateliții săi (SOS și POT) au captat votul anti-sistem, venind atât din rândul tinerilor deziluzionați, cât și al adulților de vârstă mijlocie cu vederi conservatoare. Profilul electoratului AUR este heterogen: media de vârstă ~41 de ani, cu pondere importantă atât a tinerilor 18-30 atrași de mesajul naționalist pe social media, cât și a persoanelor de 30-50 ani nemulțumite de partidele vechi. În mod surprinzător, AUR are și o fracțiune de votanți educați – circa 22% cu studii superioare (mai mult decât la PSD), însă și foarte mulți cu studii medii. Geografic, AUR a obținut scoruri mari în Moldova și Bucovina (ex. în județe precum Suceava, Neamț – zone cu comunități religioase puternice care au votat masiv pentru AUR), dar și în unele zone din Transilvania și Muntenia unde sentimentul anti-sistem e ridicat. Temele ultraconservatoare (familia tradițională, religia) au rezonat cu acest electorat – analizele post-scrutin arătând o corelație între prezența mare la referendumul pentru familia tradițională (2018) și votul masiv pentru AUR în 2024. Votanții AUR tind să fie reticenți față de UE și NATO și atrași de teorii conspiraționiste; mulți sunt activi pe Facebook/TikTok, de unde și eficiența campaniei online a partidului.

• UDMR și-a conservat electoratul etnic maghiar, concentrat în județele Harghita, Covasna, Mureș, Satu Mare și Bihor. Votanții UDMR sunt în majoritate maghiari de toate vârstele, pentru care reprezentarea comunității lor este primordială. Prezența în aceste zone a fost ridicată, asigurând UDMR-ului peste 5% la nivel național. Românii din diaspora au participat în număr relativ redus la parlamentare (câteva sute de mii de voturi exprimate), preferințele lor îndreptându-se preponderent către partide de opoziție: AUR și USR au fost cele mai votate în diaspora, semn al respingerii status-quo-ului de acasă.

În ansamblu, alegătorul român în 2024 s-a orientat fie către partidele mainstream, votând în cheie pragmatică (stabilitate, siguranța veniturilor), fie către oferte radicale, ca vot de protest. Segmentul de electorat predispus la populism și naționalism a crescut, mai ales între tineri și în regiunile defavorizate economic. În schimb, electoratul liberal-progresist (USR și PNL) pare împărțit și demobilizat parțial de coabitarea PNL cu PSD. Aceste clivaje între urban-rural, tineri-vârstnici, educați-needucați s-au accentuat în 2024, conturând două Românii politice tot mai distincte.

2. Alegerile prezidențiale 2024

Candidații și partidele/alianțele care i-au susținut

Alegerile prezidențiale din 2024 au atras o listă diversă de candidați, unii susținuți oficial de partide, alții independenți. În total, 14 candidați au fost înscriși în primul tur (24 noiembrie 2024). Dintre aceștia, patru erau reprezentați ai principalelor partide de la guvernare și din opoziție, iar restul fie independenți, fie reprezentanți ai unor formațiuni mai mici:

• Marcel Ciolacu – președintele PSD și prim-ministru în funcție, a fost candidatul PSD. Inițial, coaliția de guvernare PSD-PNL discutase posibilitatea unui candidat comun (s-a vehiculat numele lui Crin Antonescu, fost lider PNL, ca opțiune de compromis), însă în final alianța s-a rupt în această privință, astfel că PSD și PNL au mers cu candidați separați. Ciolacu a fost, așadar, candidatul social-democrat, beneficiind de sprijinul întregii mașinării de partid PSD și contând pe electoratul tradițional de stânga.

• Nicolae Ciucă – președintele PNL (fost prim-ministru între 2021-2023), a candidat din partea liberalilor. Ciucă, general în rezervă, a încercat să se prezinte drept continuatorul politicii lui Klaus Iohannis (PNL), cu accent pe stabilitate și parteneriatele strategice cu Occidentul. A fost susținut de aparatul PNL și, implicit, de o parte din primarii liberali din țară. Alianța cu PSD la guvernare i-a afectat credibilitatea în ochii dreptei pure, însă PNL nu a avut alt candidat cu anvergură națională, așa că a mizat pe Ciucă.

• Elena-Valerica Lasconi – candidata USR, susținută și de alte grupări de centru-dreapta anti-sistem. Elena Lasconi, fostă jurnalistă de televiziune și primar al municipiului Câmpulung Muscel, a fost o figură relativ nouă pe scena națională. USR a propus-o ca alternativă pro-europeană, integră și “altfel”, sperând să capitalizeze dorința de înnoire. Lasconi a fost sprijinită explicit de partidul său și probabil votată și de simpatizanții altor formațiuni noi (ex: REPER, Forța Dreptei) care nu aveau candidați proprii, precum și de segmentul activ al societății civile care dorea o voce reformistă la vârful statului.

• George Simion – liderul AUR, a intrat în cursă reprezentând curentul naționalist. Simion, cunoscut pentru retorica sa radicală și mobilizarea protestatară, a fost candidatul natural al AUR. Totuși, sprijinul partidului său s-a îndreptat în mare măsură către un candidat independent, Călin Georgescu, considerat mai atractiv pentru un electorat suveranist mai larg. (Simion a fost pe buletinul de vot, dar a lăsat impresia că nu își dorește neapărat victoria proprie, întrucât în timpul campaniei și-a manifestat adesea susținerea tacită pentru Georgescu).

• Călin Georgescu – candidat independent, fără apartenență formală de partid, însă puternic susținut implicit de rețelele naționaliste și conspiraționiste (inclusiv de simpatizanți AUR, SOS, POT). Georgescu este un personaj care anterior cochetase cu politica (fusese propus de AUR ca posibil premier tehnocrat în 2021) și devenise cunoscut pentru discursul său anti-sistem, cu accente pro-ruse și anti-occidentale. Deși independent oficial, Georgescu a fost văzut ca reprezentând „tabăra suveranistă unită” – practic, electoratul combinat al AUR, SOS, POT și al altor nemulțumiți de „sistem”. Niciun partid parlamentar nu l-a susținut deschis (AUR având propriul candidat oficial în Simion), dar numeroși lideri sau simpatizanți naționaliști i-au făcut campanie online.

• Kelemen Hunor – președintele UDMR, a fost candidatul tradițional al comunității maghiare. UDMR participă la prezidențiale mai mult simbolic, neavând șanse să intre în turul II, dar mobilizează astfel electoratul maghiar. Hunor a fost sprijinit de UDMR și a contat pe voturile maghiarilor (deși o parte dintre aceștia au preferat candidații români anti-sistem sau pro-reformă, UDMR obținând un scor sub ponderea comunității în populație).

• Mircea Geoană – fost ministru și diplomat, a candidat ca independent. Geoană (ex-președinte al PSD în trecut și fost ministru de Externe, recent Secretar General adjunct NATO) nu a mai fost membru de partid în 2024, dar și-a anunțat candidatura independentă, încercând să atragă electorat moderat, pro-occidental, dezamăgit de PSD-PNL și poate nostalgici ai imaginii sale de politician echilibrat. În spatele lui Geoană nu a existat o mașinărie de partid puternică, însă se specula că ar fi agreat de unele cercuri din sistem (datorită legăturilor sale internaționale).

• Ana Birchall – fost ministru al Justiției (ex-PSD), a candidat ca independentă. Birchall, cunoscută pentru pozițiile sale pro-SUA și pro-stat de drept, a încercat să se adreseze unui electorat de dreapta modernă. Fără sprijin de partid (fiind exclusă din PSD anterior), campania sa a fost una marginală.

• Ludovic Orban – liderul partidului Forța Dreptei (formațiune mică desprinsă din PNL), a intrat și el în cursă. Orban, fost premier PNL, a avut o candidatură cu șanse foarte mici, întrucât partidul său avea o bază redusă. A încercat totuși să capitalizeze notorietatea sa în rândul dreptei, însă mulți foști susținători liberali au preferat candidații mai bine plasați (Lasconi sau chiar Georgescu).

• Alexandra Păcuraru – candidată a partidului Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN), o formațiune aproape necunoscută. Păcuraru (jurnalistă și fiica patronului unui post TV) a reprezentat un alt mesaj suveranist, dar neavând anvergura celorlalți, a luat sub 1%.

• Cristian Diaconescu – fost ministru de Externe, a candidat ca independent. Diaconescu fusese afiliat PMP anterior, însă a intrat în competiție pe cont propriu, cu un mesaj de politică externă și experiență diplomatică. Fără o platformă partizană solidă, a obținut un scor modest.

• Cristian-Vasile Terheș – europarlamentar cunoscut pentru poziții eurosceptice, a candidat din partea Partidului Național Conservator Român (PNCR). Terheș, fost preot greco-catolic și apropiat de curentul suveranist, a atras un segment minor al electoratului ultraconservator, însă concurența din aceeași zonă (Georgescu, Simion) l-a împiedicat să conteze.

• Silviu Predoiu – fost șef adjunct al serviciului de informații externe (SIE), s-a înscris din partea Ligii Acțiunii Naționale (LAN), un partid nou-înființat de un grup de generali și diplomați în retragere. Candidatura sa a fost tehnocrată ca mesaj, dar fără impact electoral semnificativ.

Dintre toți acești candidați, principalii favoriți s-au conturat a fi: Marcel Ciolacu (beneficiarul celei mai mari structuri de partid), Nicolae Ciucă (candidatul celuilalt partid mare), Elena Lasconi (care și-a crescut popularitatea pe parcursul campaniei) și Călin Georgescu (outsider-ul susținut de o mișcare populară pe rețele sociale). George Simion era și el cotat cu șanse de a rupe o parte consistentă din voturi, deși prezența lui Georgescu a fragmentat electoratul naționalist.

Rezultatele primului și al doilea tur de scrutin

Primul tur al alegerilor prezidențiale a avut loc pe 24 noiembrie 2024 și s-a soldat cu un rezultat surprinzător și istoric: pentru prima dată în ultimele trei decenii, niciun candidat al principalelor partide tradiționale (PSD sau PNL) nu a reușit să intre în turul al doilea. După numărarea tuturor voturilor, primii doi clasați au fost Călin Georgescu și Elena Lasconi, care au avansat în finală. Situația voturilor obținute de candidați în turul I, conform rezultatelor oficiale BEC, a fost următoarea:

1. Călin Georgescu – 2.120.401 voturi (22,94%) – locul 1

2. Elena-Valerica Lasconi – 1.772.500 voturi (19,18%) – locul 2

3. Ion-Marcel Ciolacu – 1.769.760 voturi (19,15%) – locul 3 (la o diferență infimă de doar ~2.740 de voturi față de Lasconi, adică 0,03% diferență)

4. George-Nicolae Simion – 1.281.325 voturi (13,86%) – locul 4

5. Nicolae-Ionel Ciucă – 811.952 voturi (8,79%) – locul 5

6. Mircea-Dan Geoană – 583.898 voturi (6,32%) – locul 6

7. Hunor Kelemen – 416.353 voturi (4,50%) – locul 7

8. Cristian Diaconescu – 286.842 voturi (3,10%) – locul 8

9. Cristian-Vasile Terheș – 95.782 voturi (1,04%) – locul 9

10. Ana Birchall – 42.853 voturi (0,46%) – locul 10

11. Ludovic Orban – 20.089 voturi (0,22%) – locul 11

12. Sebastian-Constantin Popescu – 14.683 voturi (0,16%) – locul 12

13. Alexandra-Beatrice Păcuraru – 14.502 voturi (0,16%) – locul 13

14. Silviu Predoiu – 11.246 voturi (0,12%) – locul 14

Călin Georgescu a câștigat așadar primul tur cu ~22,9%, profitând de fărâmițarea voturilor între mulți candidați. Elena Lasconi a reușit in extremis să ocupe poziția a doua, devansându-l pe Marcel Ciolacu la mustață (diferență de 0,03% din total voturi). Această performanță a fost considerată remarcabilă pentru USR, dat fiind că a reușit să-și ducă reprezentantul în finală în ciuda faptului că se confrunta cu „greii” politicii. În schimb, rezultatul a fost dezastruos pentru partidele de guvernământ: Ciolacu (PSD) și Ciucă (PNL), candidații coaliției, au terminat abia pe locurile 3 și 5. Eșecul lor a generat imediat cutremure politice – ambii și-au anunțat demisia din fruntea partidelor lor la doar o zi după scrutin, asumându-și responsabilitatea. De asemenea, a fost pentru prima oară când PSD ratează prezența în turul II al prezidențialelor, iar PNL a ratat-o la rândul său, marcând o schimbare majoră de generație politică.

George Simion (AUR) a obținut ~13,9%, un scor semnificativ, însă nu cât să prindă finala – în bună măsură pentru că o mare parte a bazei sale a migrat către Georgescu. Practic, votul suveranist/naționalist s-a împărțit între doi candidați, dar împreună ei au cumulat peste 36% din opțiuni în primul tur (Georgescu + Simion) – ceea ce arată forța curentului extremist în acel moment. Hunor Kelemen (UDMR) și ceilalți candidați au rămas mult în urmă, niciunul depășind 6%. De menționat că diaspora a contribuit semnificativ la diferența pro-Lasconi: în străinătate, Georgescu a fost pe primul loc, urmat surprinzător de Lasconi, în timp ce Ciolacu s-a clasat abia pe locul 6 în diaspora. Acest vot masiv anti-sistem din diaspora (unde Georgescu a luat ~39% și Lasconi ~28% din voturi) a înclinat balanța pentru intrarea Elenei Lasconi în turul secund.

Rezultatele oficiale au fost transmise Curții Constituționale pentru validare marți, 26 noiembrie. România se pregătea astfel pentru o finală atipică: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi, adică un independent ultranaționalist versus o reprezentantă a unei formațiuni reformiste pro-UE. Campania dintre tururi a fost extrem de tensionată, polarizând societatea între tabăra „suveranistă/anti-sistem” (pro-Georgescu) și tabăra „pro-europeană/democratică” (pro-Lasconi).

Turul al doilea însă nu a mai ajuns să se desfășoare în mod normal. Pe 6 decembrie, cu doar două zile înaintea datei stabilite pentru votul final, Curtea Constituțională a României a luat decizia șocantă de a anula alegerile prezidențiale după primul tur, suspendând practic procesul electoral înainte de turul II. CCR a motivat hotărârea invocând probleme grave de securitate națională: potrivit informațiilor primite de la serviciile de informații (SRI), România ar fi fost ținta unor „atacuri hibride agresive” orchestrate de Rusia menite să influențeze rezultatul alegerilor. Mai concret, autoritățile au indicat că ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu ar fi fost favorizată de o campanie de dezinformare online, în special pe TikTok, asemănătoare operațiunilor prin care Kremlinul a interferat și în Ucraina sau R. Moldova.

Această decizie fără precedent a CCR – de a opri alegerile între tururi – a aruncat țara în criză politică și a stârnit controverse aprinse. Călin Georgescu, care pornea favorit clar în turul II (sondajele îl creditau cu ~58% față de ~42% Lasconi), a denunțat vehement hotărârea Curții, catalogând-o drept „un veritabil puci împotriva voinței poporului”. El a acuzat statul de „călcarea în picioare a democrației”, îndemnându-și susținătorii „să fie curajoși” și să nu cedeze, într-un mesaj video înflăcărat difuzat în seara de 6 decembrie. Georgescu a afirmat că „sistemul corupt a făcut pact cu diavolul” ca să îi blocheze victoria, pozând în victima unei conspirații a „elitei” împotriva poporului.

De cealaltă parte, Elena Lasconi s-a declarat consternată de întreruperea procesului electoral, considerând că este o “răpire a dreptului constituțional al românilor de a-și alege președintele”. Deși Lasconi ar fi trebuit să beneficieze teoretic de anularea turului (evitându-se o probabilă înfrângere a sa în fața lui Georgescu), ea a criticat public măsura, subliniind că respectarea regulilor democratice este mai importantă decât orice calcul politic și că suspendarea alegerilor poate crea un precedent periculos.

Președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, al cărui mandat expira pe 21 decembrie 2024, a anunțat într-un mesaj televizat că își va menține funcția interimar până când un nou președinte va fi ales și învestit. Iohannis a invocat prevederea constituțională conform căreia mandatul său se prelungește de drept în caz de forță majoră. De asemenea, el a explicat că a fost de acord în cadrul CSAT cu desecretizarea documentelor ce indicau amestecul străin, astfel încât publicul să înțeleagă gravitatea situației. Iohannis a încercat să calmeze spiritele și să reasigure partenerii externi declarând că “România rămâne o țară stabilă, sigură și ferm pro-europeană și pro-NATO”, chiar și în aceste condiții excepționale.

În concluzie, turul al doilea din 8 decembrie 2024 nu a mai avut loc, votarea fiind oprită (inclusiv în diaspora, unde deja se deschiseseră urnele anticipat – mulți români de peste hotare care s-au prezentat la secții în ziua de sâmbătă au fost surprinși să afle că scrutinul fusese anulat peste noapte). Curtea Constituțională a invalidat oficial rezultatele primului tur și a cerut autorităților organizarea unui nou scrutin prezidențial la o dată ulterioară, când condițiile de securitate vor fi garantate. Ulterior s-a stabilit ca alegerile prezidențiale să fie reluate în mai 2025 (turul I în 4 mai 2025, turul II pe 18 mai). Astfel, 2024 a rămas fără un președinte ales, cu Iohannis prelungindu-și șederea la Cotroceni provizoriu.

De remarcat că decizia CCR a fost extrem de controversată politic. Atât reprezentanții extremei drepte (AUR, SOS), cât și cei ai USR – deci ambele tabere rivale – au criticat-o, suspectând o înțelegere ascunsă a “vechilor partide” pentru a bloca accesul la președinție al oricui în afara sistemului. Unii lideri PSD și PNL au salutat însă hotărârea ca pe o măsură necesară de protejare a securității naționale, punând accent pe riscurile ca România să fi avut un președinte posibil influențat de Rusia. Cert este că întreaga situație a constituit o criză electorală fără precedent în istoria post-decembristă a României.

Mesajele și strategiile de campanie ale principalilor candidați

Campania prezidențială din 2024 a opus două tendințe diametral opuse în comunicarea publică:

• Călin Georgescu a condus o campanie neconvențională, bazată aproape exclusiv pe rețelele sociale și pe un mesaj populist-naționalist și conspiraționist. Georgescu a evitat pe cât posibil dezbaterile electorale clasice sau interviurile în presa mainstream, concentrându-se în schimb pe videoclipuri virale pe TikTok și Facebook, unde a adunat un număr imens de urmăritori în scurt timp. Mesajele sale au fost anti-sistem: s-a prezentat drept “candidatul poporului împotriva clasei politice corupte”. El a promis “suveranitate reală” pentru România, denunțând influența Occidentului și afirmând că va pune interesul național deasupra “dictatelor” UE sau NATO. Discursul său a fost presărat cu teorii ale conspirației – de la insinuări că pandemia COVID sau criza energetică au fost planificate de forțe oculte, până la negarea unor evenimente științifice. În mod emblematic, Georgescu a declarat la un moment dat că “oamenii nu au ajuns pe Lună”, sugerând că aselenizarea ar fi fost o farsă. De asemenea, a avut afirmații șocante precum: “nașterea prin cezariană este o tragedie”, motivând pseudo-științific că astfel copiii sunt manipulați încă din pântecele mamei. Astfel de declarații au stârnit indignare în rândul experților și al societății civile, însă paradoxal i-au consolidat aura de “anti-sistem radical” în ochii susținătorilor săi, care i-au apreciat “curajul de a spune lucruri nepopulare”. Strategia sa a fost să canalizeze furia și frustrările unei părți din populație împotriva „sistemului ticăloșit” – Georgescu identificând drept vinovați pentru starea țării: “politicienii de la putere și din opoziție, marionetele de la Bruxelles, ONG-urile finanțate din afară” etc. Retorica sa a inclus elogierea unor figuri controversate: s-a afișat ca admirator al lui Ion Antonescu și chiar a exprimat simpatii pentru ideologul rus Aleksandr Dughin (apropiat de Kremlin) – fapt pentru care a fost acuzat că promovează idei neo-legionare și pro-ruse. Georgescu a evitat atacurile directe la adresa contracandidaților săi anti-sistem (nu l-a atacat pe Simion, de pildă, pentru a nu-și fragmenta tabăra), concentrându-și tirul asupra lui Ciolacu și Ciucă (exponenții “sistemului trădător”) și, ulterior, asupra Elenei Lasconi, pe care a încercat s-o portretizeze ca fiind “marioneta lui Iohannis și a Bruxellului”. Totuși, tonul său față de Lasconi a fost uneori paternalist; într-o ieșire după primul tur a întrebat-o public ironic „de ce vă bucurați că ați intrat în turul 2?”, minimalizând-o. Georgescu a refuzat orice dezbatere televizată cu Lasconi înaintea turului 2, preferând să comunice direct cu “poporul de pe internet”. Această strategie neconvențională – de campanie pe TikTok – a fost unul din motivele invocate de autorități pentru suspiciunea de imixtiune străină, întrucât s-a remarcat un val de conturi false și de video-uri virale care îl favorizau într-un mod coordonat.

• Elena Lasconi și-a construit campania în antiteză cu Georgescu: ea a promovat un mesaj pro-european, democratic și orientat spre viitor. Lasconi a pus accent pe combaterea extremismului, avertizând că ascensiunea unui personaj ca Georgescu ar pune “democrația în pericol”. Sloganurile ei au fost de tipul „România europeană, nu înapoi în trecut”, „Dreptate, nu dictatură”. Ca strategie, Lasconi a încercat să adune în jurul ei toate forțele politice moderate pentru turul II: a făcut apel la electoratul PNL și PSD să o sprijine “dincolo de diferențe ideologice, pentru a apăra parcursul euro-atlantic al țării”. În acest sens, a fost ajutată de poziționarea clară a liderilor politici tradiționali: președintele PSD Marcel Ciolacu, după câteva zile de ezitare, a anunțat explicit că o susține pe Lasconi împotriva lui Georgescu, îndemnându-și electoratul să nu voteze extrema dreaptă. De asemenea, PNL – deși în degringoladă după rezultatul slab – a îndemnat la vot pentru Lasconi (întrucât candidatul lor Ciucă oricum picase). Mesajul Elenei Lasconi a fost unul de unitate a românilor raționali împotriva radicalismului. Ea s-a prezentat drept “o femeie onestă, fără scheleți în dulap, care vrea o Românie ca afară”. Strategia sa de comunicare a inclus multe întâlniri cu alegătorii, live-uri pe Facebook în care răspundea întrebărilor, și participări la emisiuni TV unde și-a expus programul: reforma educației (investiții în școli, reducerea abandonului), reforma justiției (continuarea luptei anticorupție și întărirea statului de drept), sprijinirea mediului de afaceri (ea a pledat pentru reducerea taxelor pe muncă și stimularea antreprenoriatului) și digitalizarea serviciilor publice. Lasconi a căutat să pară calmă și rațională, în contrast cu vehemența adversarului său. Un slogan al susținătorilor ei a fost „#NuNeLăsăm”, semnalând determinarea de a nu ceda țara extremiștilor. În privința imaginii personale, Lasconi și-a subliniat profilul de “om nou în politică”, femeie de carieră care a lăsat televiziunea pentru a se dedica comunității locale (reputația sa ca primar apreciat i-a folosit ca exemplu de „așa voi face și pentru țară”). Totodată, a trebuit să lupte contra dezinformărilor lansate despre ea în mediul online – de pildă, propaganda adversă a încercat să o asocieze cu mișcarea LGBT sau să afirme fals că ar intenționa “să aducă migranți în țară”, insinuări pe care Lasconi le-a demontat prompt.

• Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă (care inițial păreau favoriții intrării în turul II) și-au orientat campaniile mai degrabă într-o direcție clasică, fără mare efect însă. Ciolacu a mizat pe mesajul stabilității și pe realizările guvernării sale – a tot repetat că România are nevoie de “un președinte care unește, nu dezbină” și că el, ca premier, a ținut economia pe linia de plutire. Deși a încercat să se poziționeze moderat, între Est și Vest, discursul său nu a reușit să motiveze destul electoratul PSD, o parte din acesta migrând către Georgescu (vot pro-suveranist) sau chiar stând acasă. Ciucă și-a centrat mesajul pe siguranță națională și parteneriatele strategice (a pozat în apărător al direcției pro-NATO, dată fiind cariera sa militară), dar asocierea cu PSD i-a alienat pe mulți votanți de dreapta. În plus, carisma limitată a lui Ciucă și evitarea dezbaterilor (nu s-a simțit confortabil în confruntări directe) l-au făcut să pară șters. Cei doi, Ciolacu și Ciucă, s-au trezit în defensivă față de candidații anti-sistem: ambii au fost ținta retoricii de “marionete ale sistemului corupt”. Prin urmare, strategia lor – de a se ignora inițial pe Georgescu și a se ataca reciproc – a fost greșită. Ei s-au concentrat în campanie mai mult pe rivalitatea PSD vs PNL, permițând narativelor populiste să prolifereze nestingherite. Abia pe final au realizat pericolul: Ciolacu, de exemplu, în ultimele zile înainte de turul I, a început să vorbească și el despre riscul extremist (dar tardiv).

• George Simion a făcut o campanie similară cu a lui Georgescu ca ton, însă a suferit din lipsă de focus: dacă Georgescu a captat atenția pe TikTok, Simion s-a irosit în multe acțiuni pe teren (vizite în piețe, marșuri unioniste) care nu au avut acoperire mediatică suficientă. Simion a continuat linia ultra-naționalistă (inclusiv mesaje unioniste cu Basarabia, opoziție la „dictatura sanitară” etc.), însă prezența sa pe buletin a servit mai mult ca „locomotivă” pentru parlamentare (atrăgând vot pentru AUR la legislative, desfășurate la o săptămână după turul I). Implicit, strategia AUR a părut să fie: Georgescu la prezidențiale, Simion să tragă lista la parlamentare. Rezultatul a fost că Simion nu a combătut serios pentru a intra în turul II, el însuși declarând înainte de alegeri că „dacă Georgescu candidează, intră în turul 2”. Astfel, Simion și-a adaptat discursul să nu-l atace frontal pe Georgescu; în schimb, a atacat vehement „sistemul Iohannis-Ciolacu”. Această confuzie strategică a încurcat unii alegători AUR, dar majoritatea au migrat oricum către Georgescu.

Per ansamblu, campania prezidențială 2024 a fost una neobișnuit de polarizată și negativă. Nu a existat practic nicio dezbatere față în față reală între principalii candidați (Ciolacu, Lasconi, Georgescu, Ciucă nu au fost împreună într-o emisiune toți). Mesajele au fost transmise fie direct pe social media, fie prin mitinguri cu propria bază. Tonul a devenit tot mai apocaliptic spre final: Lasconi avertiza că „ne paște dictatura” dacă câștigă Georgescu, iar Georgescu clama că „România e condusă din umbră” și doar el poate „elibera națiunea”. Această retorică dură a lăsat puțin loc pentru nuanțe sau discuții despre politici publice concrete.

Controverse și incidente majore din timpul alegerilor

Alegerile prezidențiale 2024 au fost marcate de o serie de controverse și incidente care le-au făcut probabil cele mai atipice din istoria recentă a României:

• Acuzații de influență străină și dezinformare masivă: După cum a rezultat și din decizia CCR, un element central de controversă a fost suspiciunea (practic confirmată de servicii) că rezultatul primului tur a fost afectat de o intervenție rusească în spațiul informațional românesc. SRI și CSAT au prezentat rapoarte ce indicau o campanie online coordonată pro-Călin Georgescu: mii de conturi de bot și trolli ar fi distribuit conținut viral care să îi crească popularitatea, inclusiv filmulețe pe TikTok care au atins milioane de vizualizări în timp scurt, promovându-l pe Georgescu ca salvator anti-sistem. De asemenea, s-au propagat masiv fake news-uri țintite împotriva adversarilor săi (de exemplu, s-a răspândit fals știrea că Lasconi ar fi fost “soroșistă” și că vrea să “ia copiii de la părinți ca în Norvegia”). Platforme obscure dar și bloguri conspiraționiste au pompat zilnic astfel de narative. Acest război informațional a fost recunoscut tardiv public – abia după turul I, CSAT (Consiliul Suprem de Apărare) a emis un comunicat atenționând asupra pericolului extremist abia la 3 zile după vot. Lipsa unei reacții mai timpurii a instituțiilor statului a fost ea însăși criticată: “nu au tras niciun semnal de alarmă” privind pericolul, arată o analiză, permițând ca mesajele pro-Kremlin să prindă rădăcini. În orice caz, această situație a generat un imens scandal post-electoral, punând sub semnul întrebării reziliența României la ingerințe străine și stârnind discuții aprinse despre libertatea internetului versus necesitatea de a combate propaganda.

• Decizia de anulare a turului II de către Curtea Constituțională a fost desigur incidentul major. Este pentru prima dată când CCR invalidează un scrutin prezidențial după primul tur. Hotărârea a fost luată cu o majoritate strânsă de judecători și a fost contestată de unii juriști, care au argumentat că nu exista un temei constituțional explicit pentru anularea alegerilor în lipsa fraudelor dovedite. CCR și-a fundamentat însă decizia pe articolul privind securitatea națională, considerând că influența externă masivă echivalează cu o alterare a caracterului liber și corect al alegerilor – deci o situație excepțională. Controversa a rămas: un segment al opiniei publice a perceput decizia ca un abuz al “sistemului”, alimentând astfel și mai mult teoriile conspirației. Proteste de stradă au izbucnit imediat după anunț: la București, pe 8 decembrie, sute de susținători AUR/Georgescu s-au adunat în Piața Universității, strigând “Vrem votul înapoi!” și “Jos dictatura CCR”. Au fost și incidente minore – în busculada de la Universitate, un grup de manifestanți s-a îmbrâncit cu jandarmii, însă protestul s-a încheiat pașnic în cele din urmă. Elena Lasconi însăși a privit cu îngrijorare anularea turului, considerând că îi delegitimează posibila victorie morală, de aceea a cerut autorităților transparență totală în comunicarea motivelor anulării.

• Demisiile și schimbările de leadership politic: Rezultatul primului tur – șocant pentru partidele mari – a provocat o criză internă în PSD și PNL. La câteva ore după aflarea clasamentului, Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL, recunoscând „rezultatul dezastruos” obținut. Aceste mișcări au generat frământări: în PNL s-a iscat un conflict între tabere (unii dând vina pe alianța cu PSD pentru eșec, alții pe candidatura neinspirată a lui Ciucă), iar în PSD au apărut voci care au contestat strategia prea centristă a lui Ciolacu. Figuri precum Victor Ponta (consilier al lui Ciolacu) au sugerat că PSD ar fi trebuit să se apropie de electoratul suveranist și că “poate nu era bine să ne certăm cu AUR”, semn că o aripă din PSD cocheta cu ideea unui compromis cu Georgescu. Toate aceste tensiuni au fost incidente politice notabile în contextul alegerilor.

• Contestații legale: Călin Georgescu a epuizat căile de atac legale pentru a încerca reluarea procesului electoral. El a depus o contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei CCR, însă fără succes – instanța supremă a respins-o, menținând hotărârea de anulare. S-a ajuns chiar în plan internațional: avocații lui Georgescu au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocând violarea dreptului de a fi ales și a drepturilor alegătorilor săi. Însă CEDO a respins, cu unanimitate de voturi, cererea lui Călin Georgescu de adoptare a unor măsuri provizorii privind anularea alegerilor prezidenţiale din România de către Curtea Constituţională, pe motiv că se află în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament.

• Alte incidente de campanie: Pe parcursul campaniei, au existat și evenimente mai mici dar intens mediatizate, de exemplu:

  • Călin Georgescu a fost contestat public la un eveniment în Piața Universității din București – un grup de intelectuali și tineri au organizat acolo o manifestație ad-hoc cu pancarte „Nu vrem președinte extremist”, la care Georgescu a reacționat nervos, numindu-i „spălați pe creier”.

  • De asemenea, afirmațiile sale scandaloase – precum cea despre cezariene – au generat reacții: Colegiul Medicilor și organizații de femei au condamnat declarațiile, acuzându-l de obscurantism.

  • Un alt moment tensionat a fost când Traian Băsescu (fostul președinte) a intervenit în campanie cu critici dure la adresa lui Georgescu, spunând că „România nu are nevoie de oameni care se consultă cu Dughin sau care propovăduiesc valori legionare”. Băsescu a sprijinit implicit pe Lasconi, încercând să convingă electoratul de dreapta să n-o boicoteze.

  • În mediul online, echipa de campanie a Elenei Lasconi a semnalat atacuri cibernetice asupra site-ului lor și asupra paginilor de social media ale candidatei în ultimele zile înainte de turul 2 (paginile au fost inundate de comentarii și mesaje automate defăimătoare, iar site-ul de campanie a căzut pentru câteva ore din cauza unui atac DDoS). Aceste fapte, deși punctuale, au amplificat percepția unei confruntări hibride, nu doar electorale.

În concluzie, scrutinul prezidențial din 2024 a fost umbrit de acuzații de manipulare externă, suspendarea intempestivă a procesului democratic și proteste. Toate acestea au reprezentat incidente majore care au pus în discuție robustețea instituțiilor democratice din România și au creat un precedent unic: alegeri prezidențiale anulate între tururi, cu prelungirea mandatului președintelui în exercițiu. Rămâne ca în 2025 să se reia competiția, sperându-se într-un context mai stabil și lipsit de asemenea convulsii.

Analiză asupra prezenței la vot și mobilizării electoratului

Prezența la vot în cadrul alegerilor prezidențiale din 2024 (turul I) a fost relativ similară cu cea de la parlamentare, în jurul a 48-49% din totalul alegătorilor înscriși pe liste. Acest nivel este ușor mai scăzut decât participarea obișnuită la alegerile prezidențiale precedente (în 2019, de exemplu, prezența a fost ~51% în turul I), ceea ce indică o anumită apatie inițială, posibil generată de confuzia provocată de multitudinea candidaților. Totuși, comparativ cu legislativele anterioare, mobilizarea a fost mult mai bună (semn că funcția prezidențială încă atrage interes). Remarcabil a fost că structura prezenței pe categorii de vârstă s-a schimbat: conform datelor finale, ponderea votanților peste 65 de ani a scăzut la ~26% (față de peste 30% altădată), ceea ce sugerează că mai puțini vârstnici au venit la urne, în timp ce participarea tinerilor a crescut. Această schimbare demografică a favorizat candidații anti-sistem (care au popularitate mare între tineri) și a dezavantajat PSD/PNL (ale căror baze sunt mai în vârstă).

Mobilizarea electorală a avut de asemenea caracteristici distincte geografic: prezența la vot a fost foarte mare în București și marile orașe (unde mulți alegători au dorit să își exprime opțiunea împotriva extremismului sau împotriva status-quo-ului), și de asemenea în Moldova rurală (paradoxal, zonele din nord-est au ieșit masiv la vot, dar acolo motivația a fost probabil pro-Georgescu/AUR). De exemplu, în județe ca Suceava, Neamț, Botoșani – prezența a depășit media națională, reflectând mobilizarea rețelelor religioase și locale în favoarea candidatului suveranist (cum a indicat și studiul Avangarde legat de corelația cu referendumul pentru familie). În schimb, în Teleorman, Giurgiu (fiefuri PSD), prezența a fost mai modestă decât de obicei, semn că o parte din electoratul tradițional al PSD a fost demotivat sau confuz (poate o parte influențată tot de mesajele suveraniste, dar nefiind convinși să meargă la vot).

Un rol special l-a avut diaspora: peste 400.000 de români din străinătate au votat în turul I (o participare bună, deși sub recordul absolut din 2019 de ~940.000 în ambele tururi). Votul diasporei a fost covârșitor anti-sistemul de la București, însă nu unitar: diaspora s-a împărțit între Georgescu (pe primul loc în diaspora, ~39%) și Lasconi (~28%), ambii percepuți ca în afara establishment-ului. Candidații puterii au fost practic boicotați peste hotare – Ciolacu a fost pe locul 6, iar Ciucă pe 4-5. Acest lucru arată că diaspora, care în mod tradițional votează contra PSD, de data aceasta a votat masiv contra întregii clase conducătoare, aliniindu-se cu sentimentul de schimbare radicală.

Comparativ cu alegerile precedente, s-a observat și un alt fenomen: mobilizarea segmentelor până acum pasive. Prezența ceva mai ridicată printre tineri (18-34 ani) s-a datorat în bună parte capacității rețelelor sociale de a-i angrena. Mulți au mers la vot fie atrași pozitiv de mesajele de revoltă ale lui Georgescu/Simion, fie din contră, mobilizați de teama ca aceștia să nu câștige (cazul tinerilor urbani ce au votat Lasconi). Practic, fricile și furia au fost motoare ale prezenței la vot: frica de extremism a scos la urne electoratul educat din orașe, în timp ce furia față de sistem a scos la urne electoratul naționalist și defavorizat.

Un aspect logistic important a fost că alegerile parlamentare și prezidențiale s-au desfășurat la o săptămână distanță (24 nov. și 1 dec.), creând un veritabil “maraton electoral”. Acest calendar neobișnuit a avut probabil efecte mixte: pe de o parte, a menținut efervescența politică ridicată timp de trei săptămâni consecutive (incluzând și potențialul tur 2 pe 8 dec.), pe de altă parte a indus o anumită oboseală electorală. Se poate ca unii alegători să fi ales să participe doar la unul dintre scrutine – de exemplu, susținătorii USR au fost mai motivați la prezidențiale (pentru Lasconi) decât la parlamentare, în timp ce votanții PSD poate au mers mai mulți la parlamentare decât la prezidențiale, unde candidatul lor nu i-a convins.

În privința turului II (anulat), sondajele arătau o intenție de prezență ridicată, posibil peste 55%, dat fiind dramatismul confruntării. Analiștii estimau că taberele s-ar fi mobilizat exemplar: atât susținătorii lui Georgescu (dornici să-l vadă președinte, considerându-l deja câștigătorul moral al turului I), cât și o largă coaliție anti-Georgescu (toate partidele mainstream + societatea civilă chemând lumea la vot pentru a-l bloca). Atmosfera era comparată cu cea din 2000 (Iliescu vs Vadim), când frica de extremistul Vadim Tudor a ridicat prezența. Astfel, putem spune că, paradoxal, anularea turului II a curmat un moment de maximă mobilizare democratică – fie ea motivată negativ – pe care România nu-l mai experimentase de mult.

În concluzie, prezența la vot în 2024 reflectă polarizarea: segmente întregi s-au reactivat politic fie din revoltă, fie din teamă. Deși procentul brut (48-49%) nu impresionează față de anii '90, contextul actual face ca această participare să fie semnificativă și cu impact major asupra distribuției voturilor. România a intrat astfel în 2025 cu un electorat puternic mobilizat emoțional, ceea ce va influența și viitoarele alegeri (reprogramate) și comportamentul partidelor.

3. Factori socio-politici și electorali

Profilul alegătorului român în funcție de partid sau candidat

Profilul alegătorului român a devenit tot mai divers și segmentat, alegerile din 2024 evidențiind câteva tipologii distincte corelate cu opțiunile de vot:

• Alegătorul suveranist/populist: de regulă bărbat de vârstă medie (30-50 ani), educație medie, venituri modeste, rezident fie în mediul rural, fie în orașe mici monoindustriale. Acest alegător a votat candidații precum Călin Georgescu sau partidul AUR, exprimând frustrare față de status-quo. El este adesea religios, influențat de discursul preoților conservatori (s-a văzut susținerea masivă pro-AUR în zone cu comunități religioase puternice). Are o încredere scăzută în instituțiile statului și este receptiv la teorii conspiraționiste anti-occidentale. Utilizează mult Facebook/TikTok unde își formează opiniile politice. Profilul său corespunde votantului care a dus AUR la 18% și lui Georgescu la 23%.

• Alegătorul tradițional PSD: în general persoană de peste 55 de ani, pensionar sau angajat la stat, cu studii primare/medii, locuind în zone rurale sau orașe mici din sud și est. Acest alegător valorizează stabilitatea economică și protecția socială. Votează PSD de mulți ani datorită măsurilor sociale (creșteri de pensii, ajutoare) și a rețelei de primari PSD care îi canalizează opțiunile. Are acces limitat la internet și se informează mai mult de la TV (posturi ca România TV, Antena 3). În 2024, o parte din acest electorat a fost atras și el de retorica suveranistă – de exemplu, 60% din alegătorii PSD ar fi votat cu Georgescu în turul II, conform unui sondaj CURS, arătând o anumită radicalizare a unei părți din baza PSD. Cu toate acestea, nucleul dur PSD a rămas la partid în legislative, menținându-l în frunte (22%).

• Alegătorul liberal/urban: vârstă 40-60 ani, studii superioare sau medii, venituri peste medie, locuiește în orașe (inclusiv în orașe mici din Ardeal). Antreprenor, manager sau liber profesionist. Susține PNL din convingeri de dreapta economică sau din tradiție familială. Este pro-UE și NATO, dar dezamăgit de alianța PNL-PSD. În 2024, unii au migrat spre USR (dacă erau mai tineri) sau chiar spre neparticipare. Totuși, când s-au văzut amenințați de perspectiva Georgescu, s-au reactivat în turul II al prezidențialelor de partea Lasconi. Acest profil de alegător încă există, dar PNL trebuie să recâștige încrederea lui. Sondajele indicau că aproape 64% din electoratul PNL l-ar fi votat pe Lasconi în turul II și doar 36% pe Georgescu – semn că majoritatea liberalilor resping extremismul și preferă un candidat progresist în locul unuia extremist.

• Alegătorul progresist/USR: în mare parte tânăr (18-45 ani), educație superioară, urban, adesea lucrează în IT, corporații sau ONG-uri. Valorizează statul de drept, modernizarea și integritatea. A votat masiv cu Elena Lasconi și listele USR. Este activ online (Twitter, Reddit), urmărește presa independentă și e foarte critic față de corupție. În 2024, acest alegător a fost crucial în ducerea Elenei Lasconi în turul II – practic, fără mobilizarea lui în București și diaspora, Lasconi nu ar fi depășit PSD. Acest segment este orientat către Occident și respinge conservatorismul retrograd. Însă numeric, el reprezintă sub 15% din total electorat, deci insuficient singur pentru a câștiga alegeri naționale, dar destul pentru a fi “kingmaker” într-o confruntare polarizată (cum ar fi fost în turul II).

• Alegătorul maghiar: etnic maghiar de orice vârstă din Transilvania, care votează disciplinat cu UDMR. El este fidel cauzei comunității, mai presus de ideologiile stânga/dreapta românești. În 2024, prezența acestuia a permis UDMR să obțină din nou >5%. În turul II prezidențial potențial, maghiarii s-ar fi împărțit egal între Georgescu și Lasconi (sondajele arătau ~50-50% opțiuni), semn că comunitatea e divizată: o parte ar fi ales pro-europenismul (Lasconi), o parte ar fi tentată de suveranism (Georgescu), poate ca reacție la sentimentul anti-UE al unor maghiari (similar trendului din Ungaria vecină).

• Alegătorul diasporan: Român plecat în străinătate (Europa de Vest, America de Nord), majoritar în vârstă de 25-50 ani, cu studii și muncind în diverse domenii. Diaspora a devenit un corp electoral aparte: în general anti-PSD și pro-reformă. În 2024 însă, diaspora s-a orientat mult spre vot antisistem – Georgescu a condus și aici. Explicația ar putea fi că mulți români din diaspora sunt dezamăgiți că lucrurile nu se schimbă acasă și au recurs la opțiunea radicală sperând într-un șoc de sistem. Totodată, diaspora urban-educată a dat voturi consistente și pentru Lasconi. Practic diaspora s-a polarizat similar țării, doar că PSD/PNL au foarte puțină susținere printre românii din afară.

Aceste profiluri arată că loialitățile tradiționale se destramă, iar criterii precum atitudinea față de UE, poziția față de establishment sau receptivitatea la populism definesc mai mult alegerea decât identitatea de stânga/dreapta clasică. Vedem un realiniament: tineri religioși + vârstnici naționaliști + o parte din clasa muncitoare = blocul suveranist; vs. tineri educați + urbani prosperi + minorități = blocul progresist pro-UE. Alegătorii PSD și PNL sunt prinși între aceste blocuri și pot migra în viitor.

Impactul alegerilor asupra scenei politice viitoare

Alegerile din 2024 – atât parlamentare cât și prezidențiale – vor avea un impact major în recalibrarea scenei politice românești pe termen mediu:

În plan guvernamental, rezultatul parlamentar (Parlament fragmentat, fără majoritate clară) a forțat continuarea unei coaliții largi de guvernare. După alegeri, negocierile au dus la formarea unui nou guvern de „mare coaliție” pro-europeană între PSD, PNL și UDMR, cu susținerea minorităților naționale. Practic, PSD și PNL, deși slăbite electoral, au fost nevoite să rămână împreună pentru a izola partidele extremiste de la putere. În decembrie 2024, Marcel Ciolacu a fost reconfirmat ca prim-ministru (în ciuda demisiei din fruntea PSD – partidul l-a reales ulterior lider, acordându-i șansa să continue ca premier), și a format guvernul alături de PNL și UDMR, având un sprijin fragil de doar 240 de voturi din 465 în Parlament (majoritate la limită). Această guvernare de necesitate este însă vulnerabilă și se bazează și pe sprijinul celor 18 parlamentari ai minorităților pentru majoritatea în Cameră. Impactul este că, paradoxal, PSD și PNL – deși sancționate de electorat – vor continua să conducă, dar vor trebui să țină cont mult mai mult de nemulțumirile publice, altfel riscă prăbușiri și mai mari.

În plan prezidențial, anul 2024 nu a adus un nou președinte, dar a arătat potențialul ca în 2025 România să aleagă un lider din afara binomului PSD-PNL. Forțele mainstream vor încerca să recâștige teren până la alegerile prezidențiale reprogramate. E de așteptat ca PSD și PNL să nu mai meargă divizat – există deja discuții că ar putea susține un candidat comun acceptabil (de pildă, se vehiculează din nou numele lui Mircea Geoană sau chiar al lui Ilie Bolojan, primar PNL popular, ori al unui independent general cu profil pro-occidental). Scopul lor va fi să evite repetarea situației Georgescu vs Lasconi. Pe de altă parte, USR va dori să capitalizeze performanța Elenei Lasconi și o va susține probabil tot pe ea în 2025, eventual cu susținerea altor partide mici. Iar tabăra suveranistă va rămâne un actor cheie – Georgescu, deși delegitimat de anulare, va candida probabil din nou în 2025, posibil sprijinit formal de AUR, SOS și POT de data asta. Așadar, scena prezidențială viitoare se prefigurează ca o luptă în trei: establishment unit vs reformiști vs extremiști.

Pe termen mai lung, creșterea spectaculoasă a AUR și apariția altor două partide extremiste în Parlament (SOS și POT) sugerează că vom avea o opoziție parlamentară foarte vocală și radicală. AUR a devenit practic al doilea partid ca pondere, iar liderul său George Simion, împreună cu Diana Șoșoacă (SOS) și alții, vor încerca să blocheze inițiativele guvernului și să promoveze o agendă naționalistă. E posibil ca tensiunile sociale să crească, cu proteste organizate de această opoziție (deja Simion a anunțat moțiune de cenzură imediat după alegeri, deși șansele erau mici să dărâme guvernul). Impactul va fi că politicile viitoare trebuie calibrate atent: guvernul Ciolacu 2 va evita probabil măsuri nepopulare drastice (de frica alimentării și mai tare a AUR). De asemenea, e de așteptat ca discursul public să rămână puternic contaminat de teme identitare și conspiraționiste, forțând partidele democratice să reacționeze și să își adapteze comunicarea.

Un alt efect este asupra sistemului de partide: 2024 a consfințit intrarea într-o eră a multipartidismului accentuat. Dacă până acum PSD și PNL (sau predecesorii lor) dominau și alternau la putere, acum nici împreună nu mai pot guverna confortabil fără alții. Apariția a trei partide noi parlamentar arată o fragmentare. Viitorul politic ar putea aduce realinieri sau fuziuni: PNL și PSD, având un inamic comun în AUR, ar putea menține o colaborare îndelungată (deși contra naturii ideologice) – deja s-a speculat chiar despre o posibilă fuziune PSD-PNL în viitor, dacă va fi necesară pentru a supraviețui asaltului populist. Pe de altă parte, în zona cealaltă, s-ar putea forma o alianță a forțelor de dreapta moderate: USR, REPER, Forța Dreptei, poate PMP, pentru a conta mai mult. Deja în decembrie 2024, după alegeri, liderii PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord politic proclamând că vor colabora pentru menținerea traiectoriei pro-UE a țării și se vor opune extremismului. Acest acord transpartinic anti-extremist este o noutate și va influența modul în care se vor poziționa partidele în următorii ani (practic marcând o falie “pro-sistem” vs “anti-sistem”).

Un alt impact major: încrederea publicului în instituții a fost afectată. Anularea alegerilor prezidențiale de către CCR, deși justificată oficial, a creat multă neîncredere și teorii ale conspirației în rândul populației. Va fi dificil pentru autorități să recâștige credibilitatea acelor segmente care acum sunt convinse că “sistemul fură alegerile”. Acest deficit de încredere se va resimți în participarea la următorul scrutin – există riscul ca unii votanți radicali să devină chiar refractari la vot (“nu mai merg că oricum nu ne lasă să câștigăm”). Partidele mainstream vor trebui să depună efort să demonteze aceste percepții, altfel radicalizarea poate lua și forme antisistem extra-electorale.

În concluzie, alegerile din 2024 au reconfigurat scena politică: vom avea probabil o polarizare pe termen mediu între o coaliție mare (PSD-PNL-UDMR-minorități, eventual și USR cooptat în anumite proiecte) și o opoziție ultra (AUR-SOS-POT). Între ele, USR rămâne de văzut dacă se poziționează ca partener al mainstream-ului sau ca a treia forță neutră. Oricum, taberele pro și anti-sistem sunt acum clar conturate, iar viitoarele competiții electorale (prezidențialele reprogramate, localele și parlamentarele din 2025 dacă vor fi la termen) se vor purta în această logică. Peisajul politic devine tripolar: (1) mainstream pro-UE (PSD+PNL+aliati), (2) reformiști anti-corupție (USR & co), (3) suveraniști/populiști (AUR & co). Iar miza principală va fi câștigarea președinției – poziție cheie care poate influența decisiv direcția țării.

Analiza influenței mass-media și a rețelelor sociale în procesul electoral

Alegerile din 2024 au evidențiat un aspect esențial: rolul tot mai mare al rețelelor sociale și al media alternative în formarea opțiunilor electorale, uneori în detrimentul presei tradiționale.

În timpul campaniei, televiziunile naționale (Antena 1/3, Digi24, TVR, Realitatea, etc.) au organizat dezbateri și emisiuni electorale, însă audiența lor a fost limitată mai mult la publicul obișnuit să consume știri TV (de obicei generația mai în vârstă). Candidatul ca Georgescu, de exemplu, a evitat aparițiile la TV – știind probabil că nu acolo e publicul său țintă – concentrându-se pe online. Astfel, televiziunile au ajuns în situația de a nu-și exercita pe deplin rolul de mediator: degeaba invitau analiști să demonteze afirmațiile lui Georgescu, dacă publicul său nu se uita la acele posturi. Antenele și România TV, apropiate de PSD, inițial au ignorat ascensiunea lui Georgescu, preferând să atace USR și pe Lasconi (văzând-o ca adversar politic clasic); abia spre final și-au dat seama că pericolul venea din altă parte.

Mass-media online independentă (HotNews, G4Media, PressOne, Recorder ș.a.) a încercat să umple golul, publicând investigații și articole despre candidați. De pildă, s-au publicat materiale despre legăturile lui Călin Georgescu cu cercuri pro-ruse și declarațiile lui controversate. Aceste articole au fost citate (ex: „ambasadorul britanic: nu anulezi alegeri decât dacă ai motiv foarte puternic” – reacție la situație). Însă impactul presei scrise online rămâne limitat la publicul deja informat (bula pro-democrație).

Rețelele sociale au fost adevăratele “câmpuri de bătălie”. Pe Facebook, principalii comunicatori au fost chiar candidații/popularizatorii lor: paginile oficiale ale lui Georgescu, Simion, Lasconi au avut creșteri mari de urmăritori. În special, Georgescu a folosit intens video live pe FB pentru a-și motiva susținătorii. Însă TikTok a fost elementul surpriză – pentru prima dată în alegeri, acest canal (cu audiență foarte tânără) a jucat un rol cheie. Zeci de clipuri scurte cu Călin Georgescu (în care acesta critica “sistemul” sau se adresa direct tinerilor cu mesaje naționaliste) au devenit virale, acumulând milioane de vizualizări. Algoritmul TikTok a favorizat distribuția acestor clipuri pe scară largă, incluzând și către public altfel neinteresat de politică. Unele erau create de echipa sa, altele de susținători voluntari, iar unele – conform anchetelor SRI – de conturi false gestionate din afara țării. Prin TikTok, Georgescu a atins un public nou, care probabil nu ar fi votat altfel. E clar că “rețeta TikTok” (mesaj simplu, emoțional, repetat obsesiv în feed-ul utilizatorilor) a avut un efect masiv. USR a încercat și ea o prezență pe TikTok (Lasconi a postat clipuri cu ea vorbind lejer, prezentându-se în ipostaze umane – ex. gătind, discutând cu tinerii), dar nu a reușit să egaleze viralitatea contracandidatului.

WhatsApp și grupurile de Facebook: s-a raportat o efervescență pe grupurile de discuții – de exemplu, pe WhatsApp circulau mesaje tip chain (unele conținând fake news – de pildă un text fals atribuit unui preot care îndemna lumea să-l voteze pe “alesul lui Dumnezeu, Georgescu”, sau mesaje de genul “USR vrea să aducă 1 milion de musulmani” – complet fabricate). Aceste mesaje pe chat privat sunt greu de contracarat, deoarece nu sunt publice. Probabil au influențat decizia unor persoane mai în vârstă sau mai puțin conectate direct la surse oficiale.

Influencerii și personalitățile publice: S-a observat implicarea unor figuri în campanie pe social media. De exemplu, diverși preoți ortodocși (unii cu pagini foarte urmărite) au lăsat mesaje subtile pro-familie tradițională, care au fost citite printre rânduri ca îndemnuri anti-Lasconi (asociată cu progresiștii). Pe de altă parte, artiști și intelectuali cunoscuți (precum scriitorul Mircea Cărtărescu sau actori ca Victor Rebengiuc) au postat pe Facebook apeluri la “rațiune, votați pentru democrație, nu pentru extremism”, adică pro-Lasconi. Acest endorsement public a contat pentru un segment urban-educat, dar e discutabil dacă a ajuns la mase.

Mass-media rusească și propaganda externă: conform rapoartelor CSAT, site-uri afiliate propagandei ruse (Sputnik, etc.) și conturi de Telegram au promovat intens mesajul că “alegerile din România sunt între un candidat al poporului (Georgescu) și un candidat al rețelei sorosiste (Lasconi)”, încercând să influențeze narațiunile interne. Deși accesul direct al populației la aceste surse e redus, ele au fost preluate de vehicule locale (bloggeri conspiraționiști, grupuri de Facebook). Impactul exact e greu de cuantificat, dar existența lor e un factor de luat în seamă.

Per total, 2024 ne arată că bătălia comunicării politice s-a mutat în mediul online, unde controlul informației e mult mai difuz și dificil. Autoritățile s-au văzut depășite: nici CNA (Consiliul Audiovizual) nici Biroul Electoral nu au pârghii eficiente pe internet. Platformele digitale devin kingmakers – cu riscul aferent de manipulare.

Prin contrast, presa tradițională și-a diminuat influența. Ziarele tipărite aproape că nu mai contează. Televiziunile, deși încă formatori de opinie pentru unii, nu au mai putut dicta agenda electorală ca altădată (când dezbaterile TV decideau soarta turului II, cum a fost în 2009 sau 2014). În 2024, degeaba a organizat TVR o dezbatere, dacă principalul favorit (Georgescu) nici măcar nu a participat – audiența a fost slabă și irelevantă.

Această realitate obligă partidele democratice să își regândească strategiile de comunicare: nu mai pot ignora mediul online. După aceste alegeri, cu siguranță se va investi mai mult în combaterea dezinformării (poate echipe specializate guvernamentale sau în partide vor monitoriza și contracara fake news rapid). Deja Expert Forum și alte ONG-uri au făcut fact-checking live în ziua votului (platforma Factual a demontat diverse zvonuri), dar e nevoie de un efort mult mai amplu.

În concluzie, influența mass-media în 2024 a fost asimetrică: rețelele sociale au jucat un rol decisiv, permițând ascensiunea unui candidat outsider, în timp ce media tradiționale au fost reactive și insuficient de puternice să echilibreze discursul. Aceasta va fi noua normă – iar succesul electoral va depinde de capacitatea actorilor politici de a naviga eficient pe acest teren fragmentat al informării publice.

Compararea cu alegerile anterioare și tendințe politice emergente

Comparativ cu ciclurile electorale precedente, alegerile din 2024 marchează o schimbare de paradigmă și continuă câteva tendințe emergente:

• Eroziunea partidelor mainstream: Dacă ne raportăm la alegerile parlamentare din 2016 sau 2020, observăm un declin accentuat al scorurilor pentru PSD și PNL. În 2016, de exemplu, PSD obținea ~45%, PNL ~20%. În 2020, împreună aveau ~53%. În 2024, împreună abia au ~36-37%. Această prăbușire indică falia de încredere între o bună parte a populației și partidele tradiționale. E o tendință în crescendo: începe odată cu protestele #Rezist (2017) care delegitimează parțial PSD, continuă cu alianța nepotrivită PNL-PSD (2021-2024) care alienază baza liberală, culminând cu votul masiv anti-sistem din 2024. Partidele mari vor fi nevoite să se reformeze profund dacă vor să recâștige electoratul pierdut. Altfel, riscă soarta PNȚCD (dispărut după 2000) – deja PNL se teme de o “pntcd-izare” după scorul de 13%.

• Ascensiunea extremei drepte: Alegerile anterioare semnalau emergența AUR (9% în 2020). 2024 confirmă și amplifică fenomenul: AUR ~18%, plus încă ~14% adunate de alte două partide similare (SOS, POT). Practic, ~un român din trei care a votat și-a dat votul unor formațiuni ultranaționaliste sau candidați ai acestora. Asemenea nivel de susținere nu s-a mai văzut din anul 2000 (când PRM-ul lui Vadim Tudor a luat 20% parlamentare și a intrat în turul II). Diferența este că acum extremele au și mai multă penetrare la tineri și sunt mai bine organizate pe rețele sociale. Tendința emergentă este consolidarea unui bloc “suveranist”. E posibil ca în viitor AUR, SOS și POT să formeze o coaliție sau să fuzioneze, dat fiind afinitățile – ceea ce ar crea un partid de ~30%. Așa ceva ar reconfigura radical politica românească. Deci tendința este spre radicalizare dacă mainstream-ul nu recâștigă încrederea populară.

• Polarizare ideologică: Spre deosebire de alegerile anterioare unde competiția era în principal stânga vs dreapta pe teme economice, acum clivajul ideologic principal este globalism vs naționalism (pro-UE vs anti-UE, liberal-progresist vs conservator-tradiționalist). Această polarizare s-a putut observa clar în turul I al prezidențialelor: finala urma să fie exact între aceste două viziuni (Lasconi vs Georgescu). În societate, dezbaterile s-au purtat tot mai mult în termeni culturali (ex: despre identitate, suveranitate, influențe externe) decât despre subiecte concrete de politici publice. E o tendință ce reflectă și evoluții globale (valul populist european). E de așteptat să continue – cu riscul scindării societății în două tabere ireconciliabile pe valori.

• Fragmentarea și apariția de noi partide: Așa cum 2016 a adus USR pentru prima dată, 2020 a adus AUR, iată că 2024 a adus SOS și POT. Se conturează trendul apariției la fiecare ciclu electoral a câte unui nou jucător surpriză (de regulă anti-sistem). Volatilitatea electorală crește. Statista nota că PSD rămâne primul partid în 2024 dar “no party won a majority” și scena e diversă. Vom avea probabil și în viitor încercări de formațiuni noi – fie sciziuni din cele existente (ex: din PNL unii ar putea forma alt partid dacă PNL se erodează, sau chiar din PSD aripa suveranistă ar putea pleca), fie inițiative noi (poate un partid ecologist veritabil, dat fiind că tema verde a rămas marginală acum). Practic spectrul se lărgește și votul se distribuie mai fragmentat, ceea ce impune coaliții de guvernare tot mai largi.

• Creșterea importanței diasporei: Observăm comparativ cu 2014 sau 2019 că diaspora rămâne un factor cheie. În 2014 și 2019 diaspora l-a ajutat decisiv pe Iohannis să câștige. În 2024 diaspora a fost cea care a decis intrarea lui Lasconi în turul II (dat fiind avantajul minuscul față de Ciolacu). Tendința este că diaspora continuă să aibă un aport disproporționat pro-reformă, dar acum s-a împărțit și ea. Va fi interesant de urmărit la viitorul scrutin dacă diaspora rămâne unită anti-PSD sau se împarte între anti-sistem radical și anti-sistem progresist. În orice caz, numărul de votanți din diaspora e în creștere față de deceniul trecut (mulți români au emigrat 2015-2020 și au devenit electori externi), deci influența lor va spori. S-ar putea chiar ridica discuții despre creșterea numărului de parlamentari de diaspora în viitor.

• Implicarea civică și protestatară: Tendință emergentă e că societatea civilă reacționează mai repede la derapaje. În 2024, imediat după primul tur, ONG-urile au solicitat CSAT clarificări (de aici declarația publică a CSAT la 3 zile), ceea ce arată o vigilență crescută. De asemenea, vedem că electoratul nu mai așteaptă cuminte: ba protestează (fanii lui Georgescu au ieșit pentru el spontan), ba se mobilizează online (#insistăm, #nuvălăsăm, etc.). Această efervescență civică, născută în epoca #Rezist, continuă să fie un factor - atât pozitiv (presiune pentru democrație), cât și exploatabil negativ (mișcările anti-sistem se hrănesc tot din activism).

• Femeile în politică: Un aspect notabil – 2024 a adus prima femeie care se califică în turul II prezidențial (Elena Lasconi). Până acum competiția supremă fusese dominată de bărbați (cu excepția candidaturii Vioricăi Dăncilă în 2019, care însă a pierdut clar). Faptul că un partid relativ mic (USR) a propulsat o femeie și aceasta aproape că a avut șanse la președinție indică o deschidere a electoratului către leadership feminin, cel puțin în tabăra progresistă. Traian Băsescu spunea “românii trebuie să se obișnuiască cu ideea unui președinte femeie”. Aceasta e o schimbare culturală lentă dar reală – e posibil ca în viitor și alte femei să aspire la poziții de vârf (deja se vorbește de posibilitatea ca și alții, de exemplu Gabriela Firea de la PSD, să încerce din nou o candidatură).

• Agenda UE/NATO vs agenda națională: Spre deosebire de alegerile anterioare unde apartenența la UE și NATO era consensuală între toți actorii majori, acum a apărut o forță notabilă care pune sub semnul întrebării acest consens (AUR și aliații). De exemplu, Georgescu a avut un discurs practic anti-NATO (spunea că “NATO ne folosește ca colonie militară”, etc.). E pentru prima dată când un favorit prezidențial alunecă spre euroscepticism fățiș. Această tendință reflectă influențe externe și nemulțumiri interne și poate duce la tensiuni în politicile viitoare: de exemplu, dacă extremiștii cresc, România ar putea avea dificultăți în a menține același nivel de implicare pro-UE, vor apărea mereu dezbateri interne. Totuși, reacția de după alegeri – formarea acelui front comun pro-UE al PSD-PNL-USR-UDMR – arată că establishment-ul va lupta să păstreze traiectoria euro-atlantică. Deci următorii ani vor fi marcați de această ciocnire între angajamentele externe asumate și curentul izolaționist intern.

În concluzie, comparativ cu alegerile anterioare, 2024 a accentuat tendința de schimbare și contestare a vechilor echilibre. Dacă în 2019-2020 existau semne (USR devenea a treia forță, AUR apărea pe radar), acum în 2024 s-a produs confirmarea: sistemul bipartid PSD-PNL a fost zdruncinat. Tendințele emergente – radicalism, fragmentare, polarizare culturală – vor defini scena politică în anii ce vin. Partidele tradiționale fie se reinventează și cooperează pentru stabilitate, fie riscă să fie măturate de “valul nou”. România politică se află așadar într-un proces de realiniere similar cu cel al multor democrații occidentale, în care vechile cleavaje lasă locul unora noi, iar surprizele electorale devin tot mai posibile.