Analiză: Comportamentul financiar al românilor (2014-prezent)

Apetitul pentru credite și risc financiar

Evoluția cererii de credite: După perioada de prudență de la începutul anilor 2010 (în urma crizei din 2008), creditarea către populație a accelerat începând cu 2015-2016. Cererea de împrumuturi a crescut puternic mai ales după 2017, pe fondul creșterii veniturilor și al dobânzilor scăzute. În 2022 s-a atins un vârf: creditul privat către gospodării creștea cu aproape +18% anual la mijlocul anului. Ulterior, pe fondul majorării dobânzii de politică monetară (de la 1.75% la 7% în 2022–2023) și al înăspririi standardelor de creditare, ritmul a decelerat la ~5% anual în T3 2023. Cu toate acestea, 2024 a marcat volume record de creditare nouă în lei: în intervalul septembrie 2023 – august 2024, băncile au acordat credite noi în moneda națională de 133,7 miliarde lei, cu ~50% mai mult față de perioada anterioară de 12 luni. Această explozie a fost alimentată de excedentul de lichiditate și de primele reduceri de dobândă de după pandemie.

Tipuri de credite preferate: Structura împrumuturilor populației s-a orientat tot mai mult spre creditele ipotecare. Ponderea creditelor pentru locuințe a ajuns la ~58% din totalul creditelor aflate în sold, restul de ~42% fiind credite de consum. Programul guvernamental Prima Casă/Noua Casă (lansat în 2009 și continuat în anii următori) a susținut accesul la credite ipotecare cu avans mic, contribuind la creșterea stocului de credite imobiliare. În 2022, majorarea bruscă a dobânzilor (ROBOR 3M depășind 8%) a frânat temporar împrumuturile ipotecare. Însă în 2023–2024 cererea și-a revenit spectaculos: volumul creditelor ipotecare noi acordate în ultimele 12 luni (până în august 2024) a fost 43,9 miliarde lei, cu 71% mai mult față de anul precedent. Și creditele de consum au crescut, deși mai moderat, valoarea medie a unui credit de nevoi personale urcând la ~13.600 euro în 2024.

Gradul de îndatorare și risc: Datoria gospodăriilor din România rămâne relativ scăzută în termeni macro. Datoria totală a populației reprezenta ~15,4% din PIB la final de 2024, mult sub media UE (~44% din PIB). Aceasta indică un grad mai redus de îndatorare comparativ cu vestul Europei, dar și un potențial de creștere. La nivel micro, băncile și-au calibrat expunerea impunând limite: din 2019, BNR a restricționat gradul de îndatorare (rata lunară în venit) la 40% pentru creditele în lei (20% la valută) pentru a tempera riscul. În practică, gradul mediu de îndatorare la creditele noi s-a stabilizat în jur de 35% din venituri, sub nivelul de ~41% pentru creditele mai vechi aflate în sold. Aceasta arată o prudență sporită la acordare, după episoade riscante din trecut (ex. creditele în franci elvețieni pre-2008, conversiile ulterioare etc.). Totodată, rata creditelor neperformante (NPL) la populație a scăzut față de acum 10 ani, deși rămâne mai ridicată la creditele de consum (~5,7% în septembrie 2024) comparativ cu ipotecarele (~1,6%).

Atitudinea față de risc financiar: Cultural, românii au manifestat tradițional o aversiune față de datoriile excesive și instrumentele financiare complicate. Mulți preferă creditele în moneda locală (leu) – în 2024 peste 75% din împrumuturile noi erau în lei, evitând riscul valutar. De asemenea, există reticență față de produse precum cardurile de credit sau descoperitul de cont, utilizarea acestora fiind sub media UE. Totuși, în ultimii ani s-a observat o polarizare: o parte a populației rămâne prudentă (evită îndatorarea, economisește în depozite), în timp ce o altă parte a îmbrățișat riscuri mai mari (credite pentru consum rapid, leasing auto, investiții speculative – detaliate mai jos la investiții). Per ansamblu, solidele creșteri de salarii și efectul de „wealth effect” (percepția îmbogățirii prin creșterea prețului locuințelor) au făcut ca românii să devină mai încrezători în a accesa credite, dar cu un ochi atent la stabilitatea veniturilor viitoare. BNR subliniază în rapoartele sale de stabilitate că riscul de supra-îndatorare al gospodăriilor este relativ moderat, însă vulnerabil la șocuri de dobândă și curs.

Investiții: preferințe, educație financiară și randamente

Imobiliarele – investiția preferată: Românii sunt „campioni europeni” la deținerea de proprietăți rezidențiale. Peste 95% din populație locuiește în case proprietate personală, cea mai ridicată rată de proprietate din UE. Această preferință pentru “cărămizi” ca formă de avuție s-a menținut puternică în ultimii 10 ani. Mulți consideră cumpărarea unui apartament sau a unui teren ca fiind cea mai sigură investiție pe termen lung. Între 2014 și 2024, prețurile locuințelor în marile orașe au crescut semnificativ (adesea +5-10% anual până la pandemie, apoi revenind pe creștere după o scurtă stagnare în 2020). Randamentele investiționale din imobiliare (atât prin aprecierea prețurilor, cât și din chirii ~5% anual) le-au depășit pe cele ale depozitelor bancare, motiv pentru care românii cu economii substanțiale au preferat adesea să achiziționeze a doua locuință sau proprietăți pentru închiriere. În 2023-2024, cu inflația ridicată, s-a observat un nou val de orientare către real estate, ca hedging la inflație (cererea de apartamente a rămas robustă în pofida dobânzilor mari, așteptându-se scăderea ratelor).

Bursa și instrumentele financiare: Interesul populației pentru investițiile bursiere a fost tradițional redus, dar se află în creștere accelerată. Numărul investitorilor activi la Bursa de Valori București (BVB) a crescut de aproape trei ori în ultimii ani: de la circa 65.000 de conturi la sfârșitul lui 2020 la 178.545 investitori individuali la finalul lui 2023. Acest salt se datorează atât dobânzilor scăzute din perioada 2020-2021 (care i-au împins pe unii să caute randamente mai mari la bursă), cât și digitalizării (platforme online de tranzacționare mai accesibile) și listării unor companii atractive. Totuși, merită menționat că ~20% dintre noii investitori de la BVB dețin doar titluri de stat (precum emisiunile Tezaur) – deci sunt investiții fără risc, nu acțiuni. Doar o minoritate investesc efectiv în acțiuni listate, iar sumele rulate de populație pe bursă rămân mici raportat la PIB (capitalizarea bursieră este sub 20% din PIB). Fondurile mutuale și alte instrumente au atras și ele mai mulți clienți după 2015, însă baza de investitori rămâne restrânsă comparativ cu țările vestice. Pilonul II de pensii (obligatoriu privat) expune indirect ~7 milioane de salariați la piețele financiare, însă gradul de literacy financiar privind aceste investiții este scăzut – mulți nu știu în ce sunt investite contribuțiile lor.

Criptomonede și active alternative: O tendință notabilă a fost apetitul neașteptat de mare al românilor pentru criptomonede. În 2021-2022, pe fondul “frenziei cripto” globale, România a avut una dintre cele mai ridicate rate de adopție a criptomonedelor din Europa Centrală. Un sondaj Ipsos din 2022 arăta că 40% dintre românii care au auzit de criptomonede au și deținut astfel de active la un moment dat. Cum 96% dintre adulții conectați la internet auziseră de crypto, rezultă că circa 35-40% din aceștia chiar au investit în monede virtuale (procent semnificativ). Majoritatea entuziaștilor sunt tineri și bărbați. Platformele de trading cripto au raportat sute de mii de utilizatori români în perioada de vârf (2017 și apoi 2021). Monede precum Bitcoin, Ethereum dar și altele mai riscante (Cardano, Dogecoin, ș.a.) au intrat în portofoliile amatorilor de “îmbogățire rapidă”. Acest apetit arată o contradicție: deși avuția financiară medie e mică, o parte din populație a fost dispusă să își asume riscuri foarte mari sperând la profit. Pe măsură ce piața cripto a devenit volatilă (prăbușirile din 2018 și 2022), interesul s-a mai temperat, iar autoritățile (BNR, ANAF) au început să reglementeze – ANAF a identificat peste 1 miliard lei câștiguri din cripto la ~200 de persoane nedeclarate fiscal, iar BNR din 2023 supraveghează entitățile de servicii cripto.

Aurul și alte active: Investițiile în aur fizic sau monede de aur au fost de nișă, dar constante. BNR vinde populației monede numismatice, iar unele bănci au lansat conturi de metal prețios. Randamentul aurului în deceniu (2014-2024) a fost pozitiv (+ cca 60% în lei, având vârfuri în perioade de criză), ceea ce a atras câțiva investitori sofisticați. De asemenea, o formă tradițională de investiție a fost agricultura/gospodăria (mulți orășeni au cumpărat terenuri sau case la țară ca refugiu investițional). Forex/CFD trading-ul (specula pe cursuri valutare, mărfuri) a cunoscut popularitate în rândul unor tineri, însă adesea cu rezultate nefavorabile din cauza lipsei de experiență.

Educația financiară: Nivelul de educație financiară al românilor rămâne sub media UE, dar se îmbunătățește treptat. În 2020, un studiu OECD arăta că sub 1/3 dintre români pot răspunde corect la întrebări financiare de bază. Inițiativele de educație financiară (cursuri în școli, programe BNR și ASF, platforme online) s-au înmulțit. Tinerii generației Z, familiarizați cu internetul, au acces la resurse (bloguri, comunități de investiții – ex. grupuri de Facebook, forumuri). Rezultatele încep să se vadă: tot mai mulți știu despre conceptul de diversificare, despre inflație, despre fonduri de investiții etc. Cu toate acestea, deciziile investiționale rămân conservatoare la majoritatea populației – depozitul bancar este încă instrumentul preferat de economisire (aprox. 50% din economiile financiare ale populației sunt în depozite bancare). De pildă, activele financiare ale gospodăriilor (depozite, acțiuni, pensii, asigurări) însumau doar ~74% din PIB în 2023 în România, cel mai scăzut nivel din UE (toate celelalte țări peste 100% din PIB). Aceasta reflectă atât veniturile mai mici, cât și apetitul limitat pentru investiții sofisticate.

Tendințe în randamente: În intervalul 2014-2024, cele mai bune randamente risk-adjusted pentru români s-au obținut din investițiile imobiliare și din acțiuni (indicele BET de la BVB a crescut per ansamblu, cu tot cu dividende, chiar dacă volatil). Depozitele au oferit dobânzi real pozitive doar în prima parte a deceniului (în 2015-2017 chiar au existat rate reale ușor negative din cauza deflației mici), apoi în 2020-2021 dobânzile s-au dus la ~1-2%, mult sub inflație. În 2022-2023 dobânzile la depozite au urcat (5-7%), dar tot au rămas sub inflația de două cifre, deci randamente real negative. Astfel, investitorii atenți au căutat alternative: titlurile de stat pentru populație (programul Tezaur) au devenit populare oferind 7-8% dobândă anuală, ferită de impozit – atractive față de depozite. Bursa a avut un an excepțional 2021 (BET +33%), compensat însă de scăderi în 2022 (-10%). Crypto a produs câștiguri fabuloase pentru unii care au ieșit la timp, dar și pierderi majore pentru mulți care au intrat aproape de maxime. În concluzie, profilul investițional al românilor rămâne preponderent orientat spre siguranță (imobiliare, depozite, titluri stat), cu o minoritate explorând zone de risc ridicat în căutarea unor randamente superioare.

Obiceiuri de cumpărături online

Expansiunea e-commerce: Comerțul online în România a avut o creștere explozivă în ultimul deceniu. Dacă în 2014 piața era estimată la sub 2 miliarde euro, în 2023 ea a atins aprox. 7 miliarde euro, în creștere cu ~10% față de 2022. Conform raportului European E-commerce 2024, ponderea comerțului electronic în total retail românesc a ajuns la 14% în 2023, față de doar ~5% în 2014. Pandemia COVID-19 a accelerat semnificativ această tendință: în 2020-2021 multe afaceri s-au mutat online și numeroși consumatori au făcut primele cumpărături pe internet din necesitate. Estimările pentru 2024 indică atingerea a ~7,3 miliarde euro vânzări online. Chiar și după redeschiderea magazinelor fizice, obiceiul cumpărăturilor online s-a păstrat, piața continuând să crească (deși ritmul anual s-a temperat la ~10%, față de ~30% anterior).

Categorii de produse preferate online: La început, românii cumpărau online mai ales electronice și electrocasnice (segment dominat de mari retaileri precum eMAG, Altex etc.). Treptat, sfera s-a lărgit: fashion (îmbrăcăminte-încălțăminte) a devenit o categorie importantă cu jucători ca FashionDays, Zara online, AboutYou; produsele pentru casă și beauty (ex: Decor, cosmetice) s-au extins și ele. În pandemie a explodat comanda de mâncare și alimente online – atât prin supermarketuri online, cât și prin platforme de livrare (Glovo). Un sondaj arată că peste o treime din consumatori au comandat online produse alimentare cu livrare acasă în 2020, o tendință care s-a menținut. De asemenea, segmentul lux a început să prindă contur online (2023 a adus vânzări spectaculoase la produse de lux, semn că și acest public a migrat spre digital). Categoriile cu cel mai mic apetit online rămân cele unde experiența fizică e importantă (mobilier mare, auto), deși chiar și acolo apar tranzacții facilitate de internet.

Platforme și canale de vânzare utilizate: Ecosistemul e-commerce local este condus de marketplace-ul eMAG, care concentrează o mare parte din vânzările online. Alături de acesta, comercianții internaționali au câștigat teren – de exemplu, Amazon livrează în România (fără să aibă site local până în 2024, totuși mulți comandă de pe Amazon.de). Platformele de anunțuri și customer-to-customer (C2C) precum OLX și Facebook Marketplace sunt intens folosite pentru bunuri second-hand, electronice, auto, imobiliare etc. OLX are milioane de utilizatori, semn că românii apreciază și comerțul online informal (la mâna a doua). Comparatoarele de prețuri (Price.ro, Compari.ro) și agregatoarele de oferte au devenit instrumente uzuale înainte de achiziție. În plus, în ultimii ani s-au dezvoltat platforme locale specializate: de exemplu Elefant.ro (carte și diverse), Esteto (cosmetice), sau niche marketplaces.

Comportamentul consumatorilor online: Ponderea celor care cumpără efectiv online a ajuns la ~50% din populația conectată la internet. În 2023, un român din doi realizase cel puțin o achiziție online, față de doar ~1 din 4 în 2014. Frecvența cumpărăturilor a crescut – mulți fac comenzi lunar sau chiar săptămânal pentru anumite produse de consum curent. Black Friday a devenit un fenomen cultural de consum online: lansat pe scară largă din 2011-2012, până în 2024 atinge vârfuri de sute de milioane euro vânzări într-un singur weekend, cu milioane de tranzacții. Consumatorii români caută activ promoții, utilizează coduri de reducere și așteaptă perioadele de soldări online. O trăsătură specifică este preferința încă ridicată pentru plata ramburs (cash la livrare), deși aceasta scade treptat în favoarea plăților online cu cardul. Furnizorii de curierat raportează tot mai multe plăți contactless la livrare sau direct online, semn al creșterii încrederii.

Provocări și tendințe: Deși e-commerce-ul a crescut, există și provocări: logistică (întârzieri la livrări în vârfuri de sezon), retururile (românii au început să returneze mai des produse, adaptând comportamentul vestic), precum și concurența prețurilor (consumatorul compară intens prețurile online). O tendință interesantă este convergența offline-online: retaileri tradiționali (supermarketuri, magazine de modă) și-au dezvoltat puternic canalele online, iar platformele digitale organizează și evenimente fizice (showroom-uri, pick-up points). În concluzie, cumpărăturile online au trecut din zona de noutate în zona de normalitate zilnică pentru o bună parte a populației, remodelând peisajul retail-ului românesc.

Profil psiho-socio-demografic al comportamentului financiar

Comportamentul financiar diferă semnificativ în funcție de vârstă, gen, venituri și mediul de rezidență, conturând mai multe profiluri în rândul românilor:

• Generațiile tinere (18–35 ani): Tinerii mileniali și generația Z au o abordare mai digitală și oportunistă. Ei folosesc pe scară largă tehnologia în finanțe – de la aplicații de mobile banking, la fintech-uri precum Revolut (România e una din cele mai mari piețe Revolut, cu ~2 milioane utilizatori). Sunt mai dispuși să încerce investiții noi (crypto, acțiuni la bursă, crowdfunding) și fac multe tranzacții online. Pe de altă parte, tind să aibă o răbdare mai redusă în acumularea averii, fiind obișnuiți cu rezultate imediate – de aici și atractivitatea unor scheme riscante. Ei cumpără mult online, plătesc cu cardul sau telefonul, și preferă experiențele (călătorii, gadget-uri) în locul economisirii pe termen lung. Totuși, mulți tineri întâmpină dificultăți în a economisi – venituri încă mici vs costuri tot mai mari îi fac pe ~70% să nu pună bani deoparte în mod regulat. Studiile arată că doar ~37% dintre români au reușit să facă economii în 2023, față de 46% în 2022, scădere concentrată mai ales la tinerii loviți de creșterea costurilor. Pe dimensiunea risc, tinerii sunt mai dispuși să contracteze credite de consum sau pentru educație, mizând pe câștiguri viitoare.

• Adulții de vârstă medie (35–50 ani): Această categorie este nucleul clasei de mijloc emergente. Ei au venituri mai stabile (mulți lucrează în corporații, IT, sau propriile afaceri), deci au putere de cumpărare în creștere. În același timp, au și cele mai mari responsabilități financiare – rate la casă, întreținerea copiilor, eventual sprijin pentru părinți. Comportamentul lor financiar tinde să fie prudent, dar strategic: economisesc pentru obiective clare (școala copiilor, renovări, pensie), contractează credite ipotecare (cei mai mulți proprietari tineri sunt în această grupă). Față de tineri, sunt mai rezervați la investiții exotice; preferă siguranța (își țin economiile în conturi bancare sau investesc în a doua locuință). Ei reprezintă grosul clienților bancari tradiționali, dar adoptă și servicii noi dacă le ușurează viața (ex. plăți facturi online, asigurări online). În ceea ce privește atitudinea față de bani, această generație a cunoscut tranziția anilor ‘90 și are încă întipărită importanța “banilor albi pentru zile negre”. Așadar, chiar dacă își permit bunuri de consum, mențin un oarecare accent pe economisire și pe evitarea datoriilor prea mari. Mulți își propun să lase moștenire copiilor proprietăți, ceea ce se reflectă în investițiile pe care le fac.

• Vârstnicii (peste 50-55 ani): Persoanele mai în vârstă, în special cele ieșite la pensie, sunt în general cele mai conservatoare financiar. Mulți dintre ei și-au format obiceiurile financiare în regimul comunist (unde economiile erau în numerar sau CEC-uri) și în anii ’90 (marcat de inflație galopantă și scheme piramidale). Prin urmare, nivelul de încredere în sistemul bancar modern poate fi scăzut. O proporție semnificativă a vârstnicilor preferă banii gheară și evită plățile electronice din teamă de fraudă sau hackeri. De exemplu, chiar și în 2021, 24% dintre salariații români încă își primeau leafa exclusiv cash, mulți dintre aceștia fiind în mediul rural sau persoane mai în vârstă. Iar 31% din români nu aveau cont bancar în 2021, România ocupând locul 2 în UE la nebancarizare. Vârstnicii cheltuiesc majoritar pe nevoi de bază (mâncare, medicamente, utilități) și foarte puțin pe lux sau investiții. Ei tind să fie debitori neentuziaști – puțini iau credite după o anumită vârstă, iar dacă o fac, sunt credite mici (nevoi personale pentru sănătate, de exemplu). Ca economisire, dacă au resurse, preferă depozitele bancare tradiționale (unde au și garanția Fondului de Garantare). Mentalitatea multora este să nu riște: mai bine dobândă mică dar sigură, decât investiții pe bursă pe care nu le înțeleg. Segmentul acesta este și ținta unor „tradiții” financiare precum ținutul economiilor “la saltea” sau cumpăratul de valută forte (EUR/USD) cash pentru păstrare, ca protecție contra devalorizării leului.

• Diferențe de gen: Studiile sugerează unele variații în comportamentul financiar al bărbaților vs femeilor. Bărbații par, în medie, mai dispuși să-și asume riscuri investiționale – ei domină numeric investițiile la bursă și în cripto (sondajele arată că majoritatea celor 40% de deținători de crypto erau bărbați). Bărbații sunt și mai înclinați spre achiziții de bunuri de durată (electronice scumpe, mașini), uneori chiar pe credit. Femeile, pe de altă parte, tind să fie mai orientate spre stabilitate financiară și economisire pentru familie. Ele administrează bugetele gospodăriei în multe cazuri și încearcă să evite îndatorarea periculoasă. De exemplu, în rândul celor care economisesc regulat o parte din venit, procentul femeilor este ușor mai mare decât al bărbaților (conform unor sondaje bancare). Femeile sunt însă și mai vulnerabile financiar în România din cauza diferențelor de venit (câștigul mediu al femeilor este ~95% din al bărbaților, conform INS) și a carierelor fragmentate (maternitate). De aceea, comportamentul lor de consum poate fi mai prudent, axat pe necesități. Cu toate acestea, odată cu emanciparea financiară, diferențele de gen se estompează – tot mai multe femei investesc (inclusiv în proprietăți, fonduri mutuale) și își diversifică portofoliile.

• Urban vs rural: Mediul de rezidență influențează marcant obiceiurile financiare. În zonele urbane, accesul la bănci, magazine, internet este ridicat, veniturile medii sunt mai mari, deci populația urbană folosește mai intens servicii financiare moderne. Orășenii sunt cei care fac grosul cumpărăturilor online, plătesc cu cardul la supermarket, iau credite ipotecare și investesc în fonduri. În mediul rural, cash-ul domină tranzacțiile, iar multe comunități funcționează încă pe un model de “economie a numerarului”. Persoanele din rural au conturi bancare în proporție mai mică și folosesc adesea doar pentru încasarea pensiei sau a subvențiilor, scoțând apoi banii integral. O cauză este accesibilitatea redusă (sate fără sucursală bancară sau ATM, internet slab) dar și mentalitatea – banii lichizi dau un sentiment de control. Ruralul se caracterizează și prin venituri mai mici și mai puțin stabile (agricultura depinde de sezon), deci economisirea este dificilă; majoritatea abia își acoperă cheltuielile curente. Astfel, diferența urban-rural se vede în indicatori precum ponderea plăților cu cardul (mult mai mare în orașe). Cu toate acestea, remarcăm o reducere treptată a decalajului: tinerii din rural, având smartphone, comandă și ei online (colete livrate prin Poștă sau curier), iar rețelele de magazine (Lidl, Profi) au pătruns în comune oferind POS-uri.

• Nivelul veniturilor: În mod previzibil, venitul disponibil are o influență directă asupra comportamentului. Cei cu venituri mici (sub media pe economie) sunt forțați să aloce aproape totul consumului curent, având o rată de economisire aproape nulă. Un sondaj din 2023 releva că aproape 1 din 2 români (48%) nu își permite să economisească din cauza inflației și a veniturilor insuficiente. Aceștia nu investesc și recurg la datorii doar în situații de urgență (ex. împrumuturi la CAR, la rude, sau credite de consum mici). La polul opus, cei cu venituri mari (top 20%) își permit să economisească semnificativ – mulți investesc în imobiliare (au 2-3 proprietăți), alții își diversifică plasamentele (fonduri, acțiuni, asigurări de viață unit-linked). Ei adoptă stilul occidental de management al averii, apelează chiar la consultanți financiari. O observație interesantă este că apariția clasei de mijloc a creat aspirații: familiile cu venituri medii încearcă să copieze comportamentul celor înstăriți (vacanțe scumpe, mașini în leasing, gadget-uri), uneori forțând bugetul și generând un grad de îndatorare problematic pentru statutul lor (tendință de “overstretch” financiar).

Atitudini față de bani și economisire: În cultura română, banii au fost mult timp asociați cu siguranța (a avea economii pentru situații neprevăzute) și cu statutul (demonstrarea reușitei prin bunuri vizibile – casă, mașină, haine). Economisirea era o virtute promovată de generațiile vechi, însă consumerismul ultimei decade a schimbat parțial paradigma. Acum, mulți români, în special tineri urbani, au o atitudine de “trăim prezentul”, fiind dispuși să cheltuie pe experiențe și bunuri imediat, mai degrabă decât să pună bani deoparte pe termen lung. Totuși, sondajele arată că intenția de a economisi rămâne ridicată: aproape jumătate (46%) dintre români își propuneau să economisească bani în 2023, în creștere de la 33% în 2022, semn de îngrijorare față de viitor și dorința de a avea o plasă de siguranță. Problema este trecerea de la intenție la acțiune – așa cum s-a menționat, numai ~37% au reușit efectiv să economisească ceva în 2023. Această diferență indică fie venituri insuficiente, fie disciplină financiară precară. Un aspect pozitiv este că ideea de planificare financiară prinde contur: oamenii vorbesc despre pensie (Pilon III privat opțional are tot mai mulți participanți), despre economii pentru educația copiilor (planuri tip cont de economii pentru minori). Per ansamblu, atitudinea față de bani evoluează de la “a supraviețui de la un salariu la altul” spre “a gestiona activ resursele”, pe măsură ce veniturile cresc și educația financiară se îmbunătățește.

Puterea de cumpărare (salarii, inflație, acces la bunuri)

Evoluția veniturilor și salariului mediu: Între 2014 și 2024 salariile românilor au crescut considerabil, mărind puterea de cumpărare, chiar dacă inflația a erodat o parte din câștig. Salariul mediu brut pe economie a urcat de la ~2.328 lei în 2014 la 7.290 lei în 2023. În termeni de salariu mediu net lunar, s-a trecut de la 1.697 lei (382 €) în 2014 la 4.554 lei (924 €) în 2023. Asta înseamnă o creștere de ~2,7 ori a veniturilor nete în deceniul analizat. Chiar ținând cont de inflația cumulată în perioada respectivă (~32% între 2014-2021, plus ~25% în 2022-2023), creșterea salariilor a depășit inflația, deci câștigurile reale au crescut. Un studiu arată că salariul mediu brut în 2024 (1.730 €) era cu peste 1.000 € mai mare decât dacă ar fi ținut doar pasul cu inflația din 2007 încoace. Această majorare a veniturilor – susținută de creșteri economice, de politicile de majorare a salariului minim și de criza forței de muncă – a îmbunătățit puterea de cumpărare a românilor.

Inflația și costul vieții: Inflația în România a avut un parcurs atipic în deceniul analizat. După 2013, inflația s-a redus puternic, ajungând la valori minime 1,1% în 2014, ba chiar deflație în 2015 (-0,6%) și 2016 (-1,5%), datorită reducerilor de TVA și a prețurilor scăzute la energie. Apoi, inflația a revenit pozitivă: +4,6% în 2018, +3,8% în 2019. Șocul pandemic din 2020 a diminuat temporar creșterea prețurilor (+2,6% în 2020), dar ulterior, pe fondul stimulilor și perturbărilor de lanțuri de aprovizionare, inflația a urcat la +5,1% în 2021. Cel mai dificil a fost intervalul recent: 2022 a adus inflație de 13,5%, iar 2023 încă 10,5% – cele mai ridicate niveluri din ultimii 15 ani, cauzate de scumpirea energiei și alimentelor (efecte ale războiului din Ucraina și crizei energetice). Această inflație accelerată a erodat o parte din puterea de cumpărare câștigată. De exemplu, dacă în 2019 salariul mediu net era ~2.986 lei, până în 2022 urcase la 3.974 lei, dar prețurile au crescut atât de mult încât mulți nu au resimțit un mare progres. Cheltuielile cu utilitățile (gaze, electricitate, combustibili) au împovărat bugetele gospodăriilor în 2022-2023, forțându-le să taie din alte categorii de consum.

Accesibilitatea bunurilor și serviciilor: Creșterea veniturilor a făcut ca multe bunuri considerate lux în trecut să devină accesibile clasei medii. De pildă, automobilele noi – vânzările de autoturisme noi au crescut, susținute și de programul Rabla; totuși, România rămâne dominată de piața second-hand import. Electronicele – televizoare smart, smartphone-uri, laptopuri – au pătruns masiv, prețurile scăzând relativ și creditul în magazin fiind ușor de obținut. În 2024, rata de penetrare a smartphone-urilor depășește 80% din populație (practic toți tinerii și adulții au acces). Serviciile de telecom și internet sunt și ele mai accesibile: costul unui abonament de internet broadband sau mobil este printre cele mai mici din UE, raportat la venit. Astfel, conectivitatea nu mai este un lux – chiar și în rural există acces la internet mobil la preț acceptabil. Pe de altă parte, anumite segmente au rămas dificil accesibile: locuințele – prețurile imobiliare au crescut mai repede decât veniturile în marile orașe, deci pentru tinerii fără sprijin familial este în continuare greu să-și cumpere apartament (necesită credit pe 30 de ani și avans considerabil). Sănătatea privată – serviciile medicale de calitate cer adesea abonamente sau plăți out-of-pocket mari, pe care mulți nu și le permit, așa că acest sector e folosit mai mult de cei cu venit peste medie.

Un indicator sintetic al puterii de cumpărare este consumul efectiv al gospodăriilor. Conform Eurostat, nivelul Actual Individual Consumption (AIC) pe cap de locuitor în România a crescut de la 72% din media UE în 2021 la 78% din media UE în 2023. Asta arată o convergență pozitivă – românii își permit acum ~78% din coșul de consum mediu european, față de ~60% cu un deceniu în urmă. Totuși, suntem încă sub nivelul țărilor vestice și chiar sub unele țări din regiune (de ex., Polonia, Ungaria au valori apropiate, Croația 76%). Puterea de cumpărare reală s-a îmbunătățit semnificativ până în 2020, dar a suferit un mic recul relativ în 2022 din cauza inflației mai mari decât în restul UE. Pentru măsurarea internă, INS calculează indicele câștigului salarial real: în 2022 acesta a fost ~99% (deci salariile au ținut aproape de inflație), iar în 2023 a scăzut la ~94% (pierdere de ~6% a puterii de cumpărare, temporar).

Accesul la credit vs puterea de cumpărare: Un efect colateral al veniturilor mai mari și al dobânzilor relativ scăzute până recent a fost creșterea gradului de acces la credit pentru consum. Românii au putut să-și finanțeze achiziții (mașini, electrocasnice scumpe) în rate, ceea ce a îmbunătățit consumul imediat, deși creează sarcini viitoare. De exemplu, vânzările de autoturisme noi au fost stimulate de leasingul auto în rate, acceptat și de clienți cu venit mediu, altfel imposibil de cumpărat cu banii jos. Astfel, bunuri cândva inaccesibile devin accesibile prin credit – ceea ce crește aparent puterea de cumpărare, dar și vulnerabilitatea la șocuri (pierdere job, creștere dobândă).

Bunurile de folosință îndelungată: Datele arată o creștere a dotării gospodăriilor cu bunuri de folosință îndelungată. Peste 90% dintre gospodării dețin cel puțin un telefon mobil (majoritatea smartphone), ~80% au mașină de spălat automată, ~55% au mașină de spălat vase (în urban), etc. Parcul auto a crescut la peste 7 milioane vehicule, deși vechimea medie e ridicată. De asemenea, cheltuielile cu serviciile au crescut ca pondere odată cu veniturile – românii cheltuie mai mult la restaurant, pe concedii (în 2019 s-au înregistrat recorduri de turiști români în străinătate), semn că nu mai suntem limitați doar la nevoi de bază.

Concluzie la puterea de cumpărare: Deceniul a fost caracterizat de un proces de recuperare economică față de vest: salariile au crescut mult peste inflație, iar consumul per capita a ajuns la ~3/4 din media UE. Totuși, șocurile recente (inflație mare) au pus temporar frână acestui progres. Rămâne de văzut dacă ajustările salariale din 2024-2025 vor recâștiga terenul pierdut, menținând trendul de convergență pozitivă.

Obiceiuri de cumpărături și preferințe de consum

Structura cheltuielilor gospodăriilor: Bugetul mediu al unei familii românești s-a modificat pe măsură ce veniturile au crescut. Totuși, comparativ cu vestul, românii alocă încă o parte foarte mare din cheltuieli pentru nevoi esențiale. Eurostat arată că 27,6% din cheltuiala gospodăriilor din România se duce pe mâncare și băuturi nealcoolice, cel mai ridicat procent din UE (spre comparație, Luxemburg doar 9,4%). Cu alte cuvinte, hrana rămâne principala categorie de cheltuială la noi, ceea ce indică venituri mai mici (când venitul crește, ponderea mâncării scade – legea Engel). Doar în 2 țări UE (Estonia, Malta) mâncarea e principala categorie ca la noi. Pe locul doi la cheltuieli vin utilitățile și locuința (întreținere, energie, chirie acolo unde e cazul), dar ponderea exactă variază – în România 2020 era ~25% din cheltuieli, sub media UE de ~33%, explicabil prin faptul că mulți nu au chirie (proprietari), deci plătesc doar utilități. Transportul ocupă o felie mai mică la noi (~5% din buget, cea mai mică din UE), semn că relativ puțini își permit mașini personale costisitoare sau că distanțele parcurse sunt mai mici. În schimb, cheltuielile cu îngrijirea sănătății și educația sunt, paradoxal, mai mici ca pondere decât în țările bogate – nu pentru că nevoile ar fi mai mici, ci pentru că mulți nu își permit să plătească servicii medicale private sau studii (depind de sistemul de stat subfinanțat). Aceasta indică un potențial nesatisfăcut – când veniturile vor permite, e de așteptat ca alocarea spre sănătate și educație să crească.

Produse și servicii populare: În anii 2014-2024, au apărut mode de consum care au prins la public. De exemplu, smartphone-ul a devenit aproape un bun indispensabil – chiar și cei cu venituri modeste prioritizează achiziția unui telefon modern (adesea cu rate sau la abonament). Electrocasnicele mari au avut cerere susținută, ajutată de programe precum Rabla pentru Electrocasnice (din 2018). Automobilele second-hand din import au inundat piața după eliminarea taxei auto în 2017, devenind achiziții populare (în fiecare an intră ~300k mașini la mâna a doua, în special Volkswagen, Opel, Ford de ~8-12 ani vechime). Moda și îngrijirea personală au cunoscut și ele creșteri – mall-urile s-au extins în toată țara, semn că oamenii cheltuie pe îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice mai mult ca în trecut. Pe zona de servicii, a crescut enorm piața de telecom (abonamente la internet rapid, televiziune prin cablu, telefonie nelimitată), precum și piața de divertisment digital – abonamente la Netflix, HBO, Spotify au sute de mii de clienți în România, deși în 2014 streamingul era cvasi-inexistent. Turismul: până la pandemie, tot mai mulți români călătoreau peste hotare (city-break-uri ieftine cu companii low-cost, sejururi în Grecia, Bulgaria, Turcia devenite obișnuite). După redeschidere, apetitul de călătorie și-a revenit rapid în 2022-2023, reflectând dorința de experiențe.

Schimbări în comportamentele de consum: O schimbare notabilă este trecerea de la un consum cantitativ (cumpărăm mult și ieftin) la unul calitativ treptat. Pe măsură ce veniturile cresc, românii devin mai atenți la calitatea și proveniența produselor. Un studiu EY din 2021 arată că post-pandemie, consumatorul român „devine atent la calitate, preferă produsele locale și este pregătit să migreze către cumpărături online”. De exemplu, se observă un interes mai mare pentru alimente ecologice, pentru produse românești (trend accentuat și de pandemie). Însă trebuie distins între declarații și realitate: deși 65% dintre respondenți declară că preferă alimente locale, în practică doar ~23% chiar aleg constant legume românești în locul celor de import și doar 14% preferă fructele autohtone – restul cumpără preponderent după criteriul preț sau disponibilitate. Deci, comportamentul efectiv este influențat încă puternic de preț: la raft, mulți români aleg în continuare produsele mai ieftine, chiar dacă declarativ ar vrea local sau bio.

O altă schimbare de comportament este legată de pandemie: în 2020-2021, restricțiile au obligat consumatorii să gătească mai mult acasă (scăzând cheltuielile la restaurant), să își petreacă timpul în casă (creștere vânzări la electronice, jocuri, mobilier) și să renunțe temporar la servicii precum turism, divertisment offline. După relaxare, s-a constatat un fenomen de “revenge spending” – oamenii au cheltuit cu entuziasm pe vacanțe, ieșiri, cumpărături amânate. Apoi, în 2022-2023, inflația ridicată a impus un comportament mai cumpătat: consumatorii s-au reorientat spre produse mai ieftine sau mărci proprii ale lanțurilor de magazine, au redus risipa alimentară și cumpără mai rațional. De exemplu, lanțurile de tip discount (Lidl, Kaufland) și cash&carry au câștigat cotă, semn că lumea caută prețuri mai bune.

Produse financiare pentru consum: O parte a consumului este facilitat de produse financiare dedicate: rate fără dobândă la retaileri (oferite prin carduri de credit), micro-credite rapide (IFN-uri) – acestea au devenit populare pentru cei ce nu au acces la bancă sau vor aprobări rapide. Din păcate, unii consumatori cad în capcana acestor credite scumpe, ajungând la situații de supra-îndatorare. ASF și BNR au atras atenția asupra publicității agresive la credite facile care încurajează consumul impulsiv. În 2019 s-au introdus restricții la costurile IFN-urilor tocmai pentru a proteja consumatorii vulnerabili.

Cultura consumului: În ansamblu, România a evoluat de la o societate de subzistență (în anii ‘90, când majoritatea veniturilor se duceau pe strictul necesar), la o societate de consum emergentă. Publicitatea, retailul modern, creditul de consum – toți acești factori au modelat comportamentele. Generația tânără este mult mai expusă la media și influenceri, ceea ce alimentează dorința de a cumpăra ultimele trenduri. Brandurile internaționale raportează vânzări solide aici, semn că preferințele se aliniază cu cele globale (ex: românii cumpără smartphone-uri Samsung și iPhone la lansare, branduri de fashion globale, mașini de marcă germană etc., aspirând la status). Totuși, există și o contracultură în formare: conceptul de minimalism și sustenabilitate începe să apară la un segment educat, care preferă calitate în loc de cantitate, care reciclează și cumpără responsabil.

În concluzie, obiceiurile de cumpărături ale românilor în 2014-2024 arată diversificare și apropiere de standardele europene, pe măsură ce veniturile cresc. De la cozi la promoții alimentare în 2014, am ajuns la Black Friday online în 2024; de la piața locală, la hipermarket și apoi la aplicația de livrare – toate aceste etape co-există acum, reflectând segmente diferite de populație pe scara schimbării de consum.

Preferințe controversate și discrepanțe

Această secțiune abordează aspectele paradoxale sau atipice ale preferințelor financiare ale românilor – cazuri în care ceea ce declară diferă de ceea ce fac, sau tendințe neobișnuite în context european:

• Economisire declarativă vs comportament efectiv: Așa cum s-a menționat, există un decalaj între intenție și acțiune privind economisirea. Mulți români afirmă în sondaje că își doresc să economisească (peste 80% consideră economisirea importantă), însă puțini reușesc. Chiar și în 2022, când 46% declarau că au pus bani deoparte, în 2023 procentul celor care chiar au economii a scăzut la ~37% din cauza presiunilor inflaționiste. Această discrepanță evidențiază un aspect controversat: optimismul nerealist – oamenii subestimează cheltuielile neprevăzute și își supraestimează capacitatea de a economisi la începutul anului, pentru ca apoi realitatea (prețuri mari, tentații de consum) să îi devieze de la plan.

• Preferința declarată pentru produse locale vs alegerea produselor de import: Așa cum reiese și din sondajele prezentate, românii susțin în principiu producția locală. În contextul pandemiei, discursul public a încurajat “cumpărați românește”. Un sondaj arăta că ~65% preferă alimentele locale. Cu toate acestea, datele de vânzări arată că în continuare importurile domină în multe categorii. Caz concret: legume-fructe – doar 23% dintre consumatori caută în mod explicit legume românești și 14% fructe românești, restul cumpără ce găsesc, inclusiv import. Așadar, prețul și sezonalitatea bat patriotismul culinar. Un alt exemplu: autoturismele – deși Dacia e brand național, peste 70% din mașinile noi vândute anual sunt mărci străine; iar la second-hand, preferința e covârșitor pentru mărci germane, deși declarativ mulți ar vrea să sprijine producția locală. Aceste preferințe controversate reflectă fie o neconcordanță între valori și acțiuni din motive economice (produsele locale pot fi mai scumpe), fie o influență puternică a globalizării gusturilor (românii consideră uneori, chiar fără temei, că “din import e mai calitativ”).

• Atitudinea față de creditare: Românii manifestă un paradox: pe de o parte declară frecvent că “datoria e rea” și că ideal este “să n-ai datorii” (mentalitate moștenită), dar pe de altă parte utilizarea creditului de consum a crescut chiar pentru cheltuieli discreționare. De exemplu, studiile sociologice găsesc că majoritatea ar prefera să economisească pentru a cumpăra ceva scump decât să facă credit, totuși în practică vânzările pe credit (rate) la electrocasnice și electronice sunt foarte populare. Mulți tineri își iau telefoane de ultimă generație în 12 rate “fără dobândă”, lucru pe care poate nu l-ar recunoaște ca datorie în sondaje. Așadar, aversiunea declarată la împrumut intră uneori în conflict cu dorința de a avea acum bunuri moderne.

• Cash vs digital – teama de tehnologie: Un fenomen interesant este persistența preferinței pentru numerar la un segment important al populației, deși România e destul de digitalizată. Chiar dacă plățile electronice sunt comune în mediul urban, un procent mare de oameni (mai ales vârstnici și rural) preferă cash-ul. Motivele invocate sunt adesea temeri de fraudă: “mi-e frică să nu fiu păcălit/hăcuit dacă plătesc online”. Acest nivel de neîncredere în sistemul electronic este mai mare decât în alte țări, având și o latură paradoxală – deși băncile oferă protecții anti-fraudă, unii români simt banii fizici drept mai siguri. În realitate, cash-ul implică alte riscuri (furt fizic, falsuri), dar mentalul colectiv încă asociază cardul cu ceva abstract care poate dispărea. Controversa e și mai mare privind salariile în mână: România este aproape singura țară UE în care 1 din 4 salariați încă primea leafa exclusiv în numerar în 2021. Aceasta în pofida faptului că legislația muncii și practicile fiscale au încurajat plata prin cont. Explicațiile țin de zona gri (angajatorii preferă cash pentru a putea plăti parțial nefiscalizat) dar și de preferințele angajaților de a-și simți banii în buzunar. Această situație contrastează cu țări nordice unde cash-ul e pe cale de dispariție – deci un aspect atipic în context european.

• Consum ostentativ vs venituri mici: O altă preferință controversată ține de tendința unor români de a cheltui peste posibilități pentru bunuri de statut. De exemplu, achiziția de mașini scumpe sau telefoane de ultim model de către persoane cu venituri modeste. În orașe mici sau comunități rurale e deseori întâlnită imaginea unor gospodării modeste ca dotări, dar cu un SUV de lux la poartă – semn de prioritizare a imaginii sociale. Sociologic, asta se explică prin nevoia de recunoaștere și lipsa de educație financiară (se sacrifică investiții de bază, precum îmbunătățirea locuinței, pentru a avea un simbol al succesului). Este controversat și pentru că duce la îndatorare excesivă în unele cazuri – unii iau leasinguri sau credite doar ca să “dea bine”, riscând stabilitatea financiară familială. Acest tip de comportament e mai pronunțat în societățile cu trecut de privare, unde odată ce oamenii au acces la credit, pot exagera în consum demonstrativ. Pe termen lung, însă, astfel de alegeri pot agrava inegalitățile și vulnerabilitățile.

• Preferințe alimentare paradoxale: Un exemplu concret de discrepanță este legat de alimentație. Mulți români declară că sunt preocupați de o dietă sănătoasă, dar datele de consum arată contrariul. România are unul dintre cele mai ridicate consumuri de pâine și produse zaharoase din Europa, precum și consum mare de băuturi îndulcite, în ciuda preocupărilor declarative pentru sănătate. Totodată, cheltuim un procent foarte mic din venit pe sport și recreere, dar un procent mare pe tutun și alcool (unde taxarea e puternică, semn că volumul consumat e semnificativ). Deci există un decalaj între aspirația spre un stil de viață sănătos și comportamentul actual, cauzat de obiceiuri adânc înrădăcinate și de contextul socio-economic.

În ansamblu, preferințele controversate ale românilor țin de tensiunea dintre vechi și nou, dintre aspirații și constrângeri. Pe măsură ce educația și veniturile cresc, este de așteptat ca unele din aceste discrepanțe să se aplaneze (ex. plata în numerar va scădea inevitabil, consumul ostentativ se va domoli pe măsură ce clasa de mijloc se maturizează). Altele însă – precum tendința de a declara una și a face alta din diverse motive – sunt trăsături umane universale, prezente și la noi.

Cash vs card – evoluția plăților și preferințe regionale

Trecerea de la numerar la plăți digitale: România a fost multă vreme o societate cash-centrică, însă ultimii 10 ani au adus progrese notabile în adopția plăților electronice. Numărul de carduri bancare a crescut constant, depășind 18 milioane de carduri valide în circulație în 2014 și peste 30 de milioane în 2023 (multe persoane au mai mult de un card). Utilizarea lor însă a fost inițial redusă – în 2014 se făceau ~450 milioane tranzacții cu cardul pe an. Până în 2022, numărul de tranzacții anuale a sărit de 1,5 miliarde (grație contactless și plăților online). Pandemia a acționat ca un catalizator: teama de a atinge bancnote și închiderea temporară a unor casierii au împins românii să folosească cardul și internet banking. În plus, tot în acea perioadă, magazinele mici s-au dotat cu POS (și prin programe de sprijin guvernamental) ca să poată deservi clienții în noile condiții.

Cu toate acestea, România rămâne printre țările cu cel mai ridicat atașament față de numerar din UE. Un interviu din 2024 cu un specialist în plăți nota că „doar 30% din plățile din țara noastră sunt efectuate prin card”, restul de ~70% realizându-se încă în numerar. Acest procent este mult sub media UE și chiar sub țări comparabile; de pildă, în Turcia peste 70% din plăți se fac deja cu cardul. Deci România are un decalaj semnificativ de recuperat.

Preferințe regionale și demografice: În mediul urban mare, plata cu cardul a devenit normă în marile lanțuri de magazine, mall-uri, benzinării, restaurante. În orașele precum București, Cluj, Timișoara, aproape orice comerciant acceptă card și o bună parte din populație plătește uzual astfel (mai ales generațiile sub 50 de ani). De menționat că România a adoptat rapid tehnologia contactless – peste 90% din POS-uri permit asta, și mulți consumatori folosesc telefonul sau ceasul ca mijloc de plată (Apple Pay, Google Pay lansate în 2019, cu succes notabil). În mediul rural și urban mic, situația e diferită: micile magazine de la sat sau piața agroalimentară operează preponderent în cash. Mulți vânzători de acolo nici nu au infrastructură de plată electronică. Astfel, locuitorii rurali sunt nevoiți să folosească numerar pentru cumpărăturile zilnice. În plus, populația vârstnică (la sat sau la oraș) preferă pensia ridicată integral de la poștaș și plata facturilor în numerar la ghișeu.

Motivele preferinței pentru numerar: Conform sondajelor și analizelor Băncii Mondiale, principalele motive pentru care românii evită plățile electronice sunt: 1) lipsa de încredere (teama de fraude online, de comisioane ascunse); 2) obișnuința (mulți au folosit toată viața cash și nu văd motivul să schimbe); 3) evaziunea/“griul” (numerarul oferă anonimitate și flexibilitate în economia informală; unii mici comercianți sau angajatori preferă tranzacțiile cash pentru a omite evidența fiscală); 4) accesul redus la servicii financiare (cum menționat, 31% din români nu aveau cont bancar în 2021). Dintre aceștia, majoritatea sunt săraci și în zone rurale, deci practic excluși financiar – trăiesc numai cu numerar. Există și un element psihologic: banii fizici oferă un sentiment de control asupra cheltuirii – studii arată că despărțirea de cash “doare” mai mult decât cea de bani digitali, deci unii preferă cash ca metodă de a se auto-disciplina la cheltuit.

Politici și schimbări recente: Pentru a încuraja plățile electronice, guvernul și BNR au luat câteva măsuri. De exemplu, legea cash-back (2017) obligă comercianții cu cifră de afaceri peste un anumit prag să accepte carduri și permite furnizarea de numerar de la POS. Autoritățile fiscale au introdus facilități pentru plata online a taxelor (platforma Ghiseul.ro – care a înregistrat creșteri masive de tranzacții, depășind 1 miliard lei plătiți în 2022). Mai recent, unele proiecte de lege vor să limiteze plățile cash între firme și persoane la sume tot mai mici, forțând astfel tranzacțiile bancare. Aceste inițiative, alături de schimbarea generațională, vor reduce treptat circulația numerarului. Deja vedem semne: numărul ATM-urilor scade ușor de la an la an (semn că se retrag mai puțini bani cash, preferându-se plățile directe).

Disparități față de alte țări: România fiind penultima în UE la plăți cu cardul (doar Bulgaria e comparabilă) are de recuperat față de țări ca Suedia sau Finlanda unde numerarul e sub 10% din tranzacții. Totuși, trebuie remarcat că ritmul de creștere a plăților digitale e foarte mare la noi – practic pornim de jos dar creștem exponențial. Dacă în 2010 poate 5% din plăți erau cu cardul, acum sunt 30%. Așadar, s-ar putea ca peste încă un deceniu România să se apropie de media UE. Un alt aspect este preferința pentru contactless/mobile: aici românii sunt paradoxal destul de avansați tehnologic – direct în regiunile urbane au sărit de la cash la contactless (fără etapa cecului sau cardului cu bandă). Acest leapfrogging tehnologic se vede și în adopția portofelelor digitale: aplicațiile de banking mobil ale băncilor au milioane de utilizatori, ceea ce indică că odată ce cineva capătă încredere, folosește intens.

Remitențe și cash: Merită menționat că România primește sume mari de bani de la diaspora (3–5 mld. € anual). O bună parte din aceste remitențe vin încă informal (cash adus de rude sau prin șoferi), deși din ce în ce mai mult trec prin transferuri bancare sau fintech (Transferwise etc.). Și acești bani, odată ajunși la familiile de la țară, intră în circuitul de consum local adesea sub formă de numerar scos de la bancomat.

Concluzie la cash vs card: Per ansamblu, asistăm la o tranziție: numerarul scade în importanță, plățile electronice cresc – dar România pleacă de pe o poziție cash-heavy și schimbarea durează. Factorii cheie care vor decide viteza sunt: 1) includerea financiară a populației rămase nebancarizate; 2) creșterea încrederii (educație digitală, combaterea fraudelor online); 3) continuarea digitalizării serviciilor publice și private peste tot (astfel încât oamenii să poată plăti digital orice). Datele actuale confirmă trendul: România rămâne încă dominată de numerar, dar cota plăților cu cardul a urcat la ~30% în 2024 și continuă să crească, făcând tranziția către o economie mai digitalizată a banilor.

Antreprenoriat – dinamica noilor afaceri, domenii, bariere și oportunități

Dinamica firmelor nou-înființate: Mediul antreprenorial din România a trecut prin suișuri și coborâșuri între 2014-2024. În prima parte a intervalului (2014-2016) numărul de noi afaceri a crescut modest, pe fondul relansării economice post-criză. Anual se înmatriculau în jur de 100.000 de firme noi (SRL-uri, PFA-uri etc.). 2017-2018 au fost ani foarte buni economic, ceea ce a stimulat și înființările de firme. Apoi, șocul pandemiei din 2020 a dus la un recul sever: în starea de urgență din martie-aprilie 2020 numărul de firme noi s-a prăbușit (doar ~2.000 în aprilie 2020 față de aproape 10.000 în aprilie 2021). Însă imediat după, în 2021, s-a înregistrat un efect de recuperare: în primele 4 luni din 2021 s-au înființat cu 73,6% mai multe firme decât în perioada similară din 2020. Per total 2021, numărul companiilor nou-create a fost cu aproape 50% peste 2020, semn al unui reviriment puternic al încrederii antreprenoriale.

În 2022, situația s-a menținut activă – ONRC a raportat ~148.000 de înmatriculări noi (unul dintre cei mai ridicați indicatori post-2008). Cu toate acestea, 2023 și 2024 au adus o ușoară temperare: de exemplu, în primele 6 luni din 2024 s-au înființat ~68.000 firme, cu 12% mai puține decât în aceeași perioadă din 2023. Această scădere poate fi pusă pe seama incertitudinilor economice (inflație mare, creșteri de dobânzi) și a schimbărilor fiscale anunțate, care au redus entuziasmul. Chiar și așa, nivelul rămâne relativ ridicat istoric. În paralel, și radierile de firme au crescut (în 2024 s-au radiat ~83.000 firme, cu 16% mai multe ca în 2023), semn că multe afaceri vulnerabile au cedat sub presiuni (costuri crescute, lipsă de personal etc.).

În total, la finele lui 2023 existau peste 1,2 milioane firme înregistrate în România, dar numai ~846 de mii erau active (depun bilanț). Diferența de ~360k reprezintă firme fantomă sau inactive, un fenomen agravat față de ~140k în 2014. Asta sugerează că deși mulți încearcă să pornească o afacere, o proporție semnificativă eșuează sau rămân inactive (posibil firme înființate pentru un proiect punctual, apoi abandonate).

Domenii populare pentru noi afaceri: Conform datelor ONRC și analizelor, cele mai frecvente domenii în care se pornesc afaceri sunt: Comerțul (en-gros și en-detail – mulți își deschid un magazin, o tarabă, o mică firmă de distribuție), Serviciile (de exemplu, transport – firme de curierat mici, ride-sharing; HoReCa – baruri, cafenele; servicii pentru populație: saloane de înfrumusețare, reparații), Construcțiile (cererea fiind mare, apar multe micro-firme de construcții sau renovări), IT-ul și activitățile profesionale (IT-ul în special a văzut mii de SRL-uri/PFA-uri create de programatori și freelanceri pentru a lucra pe cont propriu sau ca micro-companii). Agricultura are și ea un număr de entități (PFA-uri în special) dar deseori micii fermieri nu se înregistrează ca firme, rămânând în zona de persoană fizică. Un trend notabil a fost creșterea startup-urilor tech: între 2015-2020, ecosistemul de startup-uri s-a animat, cu incubatoare și fonduri de investiții, ducând chiar la apariția unor unicorn românesc (UiPath, de ex, fondat 2015, devenit unicorn în 2018). Domeniul tehnologiei a atras tineri antreprenori, deși ca număr absolut de firme e mai mic comparativ cu comerțul tradițional.

Profilul antreprenorului român: Majoritatea antreprenorilor ce lansează firme noi sunt persoane de 30-50 de ani, cu ceva experiență în domeniul în care intră. În ultimii ani, s-a remarcat întoarcerea unor oameni din diaspora care își investesc economiile în mici afaceri acasă (pensii agroturistice, ferme, service-uri auto etc.). De asemenea, mulți tineri absolvenți aleg calea antreprenoriatului mai ales în IT și industrii creative, fiind atrași de poveștile de succes și de dorința de independență.

Bariere în calea antreprenoriatului: În ciuda progreselor, România rămâne un mediu provocator pentru afaceri. Principalele obstacole raportate de antreprenori includ:

• Birocrația și instabilitatea legislativă: Procedurile administrative sunt adesea stufoase; obținerea de avize, autorizații (ex. ISU pentru HoReCa) poate dura și e complicată. Mai problematic, legislația fiscală s-a schimbat frecvent – de exemplu, regimul microîntreprinderilor (impozit 1% pe venit) a suferit modificări aproape anual, iar în 2023 “Ordonanța Trenuleț” a adus schimbări bruște de taxe ce au afectat planurile IMM-urilor. Această impredictibilitate creează un sentiment de nesiguranță pentru cei ce vor să-și asume riscuri.

• Accesul la finanțare: Deși există programe (Startup Nation, fonduri UE) și bănci, multe startup-uri se plâng de dificultatea în a obține capital. Băncile cer garanții substanțiale și au reticență față de firme fără istoric, iar fondurile de capital de risc autohtone sunt puține. Mulți antreprenori se autofinanțează din economii sau împrumuturi de la familie. Situația s-a îmbunătățit ușor cu apariția unor fonduri de seed capital și micro-granturi UE, dar decalajul față de vest rămâne.

• Forța de muncă insuficientă: Paradoxal, firmele mici se confruntă nu doar cu lipsa banilor, ci și cu lipsa oamenilor. Criza forței de muncă (emigrație ridicată, natalitate scăzută) face dificilă recrutarea de personal calificat în multe domenii (construcții, producție, IT). Antreprenorii reclamă că nu găsesc muncitori sau cerințele salariale sunt mari, ceea ce afectează planul de afaceri. S-a apelat tot mai mult la import de lucrători din Asia în construcții, producție, HoReCa, lucru de neconceput acum 10 ani.

• Infrastructura și contextul economic: Lipsurile infrastructurale (transport, logistică, digitalizare rurală) pot frâna dezvoltarea unor afaceri în teritoriu. De exemplu, un producător agricol are probleme în a-și duce marfa la oraș din cauza drumurilor proaste. Apoi, costul ridicat al utilităților (energie scumpă în 2022) a pus presiune pe IMM-uri. Inflația erodează capitalul circulant, iar dobânzile mari fac creditele mai greu de suportat.

• Cultura antreprenorială în formare: Spre deosebire de țări cu tradiție, în România educația antreprenorială abia prinde contur. Mulți încep afaceri fără un plan solid, subestimând riscurile, ceea ce duce la rata mare de eșec în primii ani. Comunitățile de antreprenori se dezvoltă (conferințe, rețele tip Romanian Business Leaders), dar încă nu există un ecosistem matur în toate industriile.

Oportunități și puncte forte: Pe de altă parte, există și factori care favorizează antreprenoriatul:

• Creșterea pieței interne: Veniturile în creștere și cei ~19 milioane de consumatori fac din România o piață atractivă, unde se pot lansa afaceri de retail, servicii, producție locală pentru a înlocui importurile. De exemplu, a crescut cererea pentru produse alimentare artizanale locale, ceea ce e o nișă bună pentru mici producători.

• Digitalizarea și tehnologia: Sectorul IT românesc e foarte dinamic, oferind șanse mari start-up-urilor tech. Costurile încă sunt mai mici decât în vest, existând deci avantaj competitiv. Succesul firmelor precum UiPath, Elrond/MultiversX (blockchain) a pus România pe harta globală, atrăgând atenția investitorilor străini și stimulând tinerii să încerce la rândul lor.

• Fondurile europene și programele guvernamentale: În 2014-2020 au existat linii de finanțare pentru microîntreprinderi și startup-uri (ex: fonduri norvegiene, Programul Operațional Regional – 200k EUR granturi pentru producție, Startup Nation care a finanțat ~8700 firme noi în 2017-2018 și alte mii în 2022). Noua perioadă 2021-2027 (prin PNRR și fonduri de coeziune) aduce și ea oportunități: digitalizare IMM, sprijin pentru antreprenoriat feminin, etc. Dacă antreprenorii sunt informați și aplică, pot obține capital nerambursabil consistent – un avantaj față de competitori din țări care nu au astfel de fonduri.

• Simplificări legislative punctuale: S-au făcut și pași spre ușurarea vieții antreprenorilor: de exemplu, în 2020 s-a eliminat obligativitatea unui capital social minim la SRL (1 leu acum), s-a introdus registrul comerțului online (parțial), s-au redus unele taxe parafiscale. Deși mici, aceste schimbări contează (ex. eliminarea capitalului minim a fost menționată ca factor care a ajutat creșterea înmatriculărilor în 2021).

• Consumatorul tot mai deschis la nou: Românii adoptă rapid produse și servicii inovatoare (ex. aplicații mobile de livrare, fintech, concepte noi de restaurant). Asta înseamnă că un antreprenor poate testa pe piață locală idei creative cu șanse să fie îmbrățișate de public. Există apetitul de a încerca branduri noi, nu suntem saturați de lanțuri globale în toate domeniile – de aici oportunitatea pentru afaceri locale (vezi valul de cafenele de specialitate românești care concurează cu Starbucks cu succes).

Sinteză: În 2014-2024, România a evoluat de la “antreprenoriatul de nevoie” (oameni rămași fără job care își deschid PFA să supraviețuiască) la “antreprenoriatul de oportunitate” (oameni care identifică o piață și vor să profite). Numărul de firme noi a crescut, iar domeniile s-au diversificat. Deși mai sunt multe bariere – birocrația, instabilitatea fiscală, accesul la finanțare – contextul general e mai propice decât acum 10 ani. Rămâne esențial ca guvernanții să mențină un mediu stabil și predictibil, iar cultura antreprenorială să fie alimentată prin educație și povești de succes. Comparația europeană ne arată că România încă are mai puțini antreprenori raportat la populație decât țările vestice, deci există spațiu de creștere dacă obstacolele se reduc.

Corelarea cu evenimente economice majore (crize, pandemie, inflație, reglementări)

Comportamentul financiar al românilor nu poate fi separat de contextul macroeconomic și de evenimentele majore din ultimii 10 ani. Iată cum principalele șocuri sau schimbări i-au influențat:

• Criza financiară globală post-2008: Deși în afara intervalului 2014-2024, criza anterioară a lăsat urme adânci care s-au resimțit la începutul perioadei analizate. Până spre 2015, românii erau încă precauți: creditarea crescuse anemic, mulți încă își reveneau după tăierile salariale din 2010 (sector public) și șomajul ridicat. Astfel, la intrarea în 2014, gradul de îndatorare al populației era scăzut, iar apetitul de consum moderat. Băncile aveau încă portofolii de credite neperformante ridicate și cereau garanții mari – deci accesul la credit era mai dificil. Această umbra a crizei a însemnat comportament defensiv: lumea punea prioritate pe achitarea datoriilor restante, economisirea precaută (unde posibil) și evitarea riscurilor. Abia după 2015, odată cu creșterea economică accelerată (GDP +4-7% anual în 2015-2017) și creșterea salariului minim, încrederea a revenit.

• Relansarea economică 2015-2019: Acești ani de boom (susținuți de politici fiscale expansioniste – tăieri de taxe, măriri de salarii bugetare) au avut un impact major asupra comportamentului financiar. Consumatorii s-au simțit mai înstăriți: salariul mediu net aproape s-a dublat 2014-2018, șomajul a scăzut la minime istorice ~3-4%. Aceasta a dus la un boom al consumului – vânzările retail creșteau cu >10% anual. Românii au prins gustul creditului ieftin (dobânzile BNR scăzuseră la minim de 1.75% în 2017). De exemplu, vânzările de locuințe și creditele ipotecare au atins niveluri record în 2018, stimulând și investițiile imobiliare. Totodată, banii în plus în buzunare au permis apariția clasei de mijloc consumatoare: cumpărături de mașini noi (programul Rabla plus leasing accesibil), ieșiri la restaurant (sectorul HoReCa a crescut exponențial, mai ales în orașe), concedii externe (record de turiști în Grecia/Turcia în 2019). Atitudinea față de risc a devenit mai lejeră – încrederea că “mâine voi câștiga mai mult ca azi” i-a făcut pe mulți să ia credite cu optimism. Această perioadă a avut și riscuri incipiente: deficitul comercial s-a adâncit (consum mult de import), iar unele gospodării s-au supraîndatorat fără să-și dea seama (atrase de creditul ușor). În 2018, BNR a tras semnale că ritmul creditării (peste 10% anual) și creșterile salariale de două cifre riscau să supraîncălzească economia. Ca răspuns, BNR a introdus din 2019 limite de îndatorare mai dure și a mărit ușor dobânzile.

• Schimbări legislative relevante: Un eveniment specific a fost Legea dării în plată (2016) – care a permis ca debitorii ipotecari în dificultate să predea casa băncii și să scape de datorie. Aceasta a influențat atât băncile (au devenit și mai prudente la credite ipotecare, cerând avansuri mai mari la un moment dat), cât și debitorii existenți (câțiva au scăpat de credite imobiliare dificil de plătit). Deși numărul de cazuri a fost limitat, legea a creat o discuție amplă și i-a făcut pe români mai conștienți de riscul valutar sau de dobândă la credite (mulți cu credite în CHF au dat banca în judecată sau au convertit creditele). Un alt moment a fost “taxa pe lăcomie” (OUG 114/2018) – o ordonanță ce impunea o taxă pe activele bancare dacă ROBOR depășea un prag. Aceasta a generat panică pe piață la finele lui 2018, băncile amenințând că vor restrânge creditarea. Ordonanța a fost modificată ulterior, dar acel episod a subminat puțin încrederea între sectorul privat și guvern, ducând temporar la scumpiri de credite și deprecierea leului. Pentru populație, efectul direct a fost dificil de izolat, dar discuțiile au făcut mulți oameni să se teamă de creșteri de costuri la credite. Pe partea pozitivă, legislația pro-consumator a evoluat – de exemplu, plafonarea dobânzilor la IFN-uri în 2019, ceea ce i-a protejat pe cei ce se împrumutau la costuri extorsive.

• Pandemia COVID-19 (2020-2021): Acesta a fost probabil cel mai disruptiv eveniment socio-economic recent. În primă fază (lockdown-ul din primăvara 2020), efectul a fost stop-joc pentru consum: oamenii au stat acasă, magazinele, restaurantele, mall-urile s-au închis. Vânzările retail au scăzut drastic la unele categorii (textile, călătorii aproape zero), dar au crescut la alimente și IT (oamenii și-au făcut provizii și home-office). Comportamentul financiar s-a schimbat brusc: cei care au putut, au început să economisească forțat (neavând pe ce cheltui); rata de economisire a gospodăriilor la nivel european s-a dublat în 2020, fenomen observat și în România. De teama incertitudinii, mulți au amânat achiziții mari. Guvernul a intervenit cu măsuri care au influențat comportamentul: șomaj tehnic plătit – oamenii și-au păstrat oarecum venitul, deci nu au intrat în panică totală; amânarea ratelor la credite – peste jumătate de milion de debitori (atât persoane fizice cât și firme) au beneficiat de moratoriu la plata ratelor în 2020, deci povara imediată a datoriilor a scăzut, permițând menținerea consumului de bază. BNR a redus dobânda cheie la minim istoric 1.25% și a relaxat temporar unele reguli, pentru a încuraja creditarea în continuare. Paradoxal, după șocul inițial, piața imobiliară și creditarea ipotecară și-au revenit rapid – oamenii realizând importanța condițiilor de locuit în lockdown, au început să cumpere locuințe mai mari, mulți mutându-se la periferii sau la țară. Consumul de bunuri a revenit pe creștere în a doua jumătate a lui 2020, dar structura s-a schimbat: online-ul a înlocuit offline-ul în multe privințe (cum am detaliat la secțiunea e-commerce).

Anul 2021 a fost unul de revenire puternică: economia +5.9%, consumul și-a revenit peste nivelul pre-pandemie, oamenii au cheltuit și economiile făcute (fenomen de revenge spending). A fost și un an de “exuberanță” pe piețe – bursă la maxime, crypto la maxime – și românii au participat la această euforie globală, investind cum spuneam masiv în crypto (creșterea adopției în 2021). Sprijinul guvernamental (stimulente, bani tipăriți global) a lăsat percepția că “statul va interveni în caz de necaz”, ceea ce poate i-a făcut pe unii mai toleranți la risc decât ar fi altfel. Totuși, lecția pandemiei a fost diferită pentru categorii diferite: cei cu venit stabil (bugetari, IT-iști) s-au trezit cu economii și au devenit poate și mai optimiști; cei cu afaceri lovite (HoReCa, evenimente) sau care și-au pierdut jobul au rămas cu traume financiare – unii și-au epuizat rezervele și au devenit mai precauți ulterior.

• Criza energetică și inflația 2022-2023: Începând cu toamna 2021 și amplificat de războiul din Ucraina (feb 2022), prețurile la energie, combustibili și alimente au explodat. Românii au resimțit direct scumpiri la benzină, gaze, electricitate, precum și la alimente de bază (uleiul și zahărul dublându-se la un moment dat). Inflația ridicată (13,5% în 2022) a avut un impact negativ asupra puterii de cumpărare – creșterile salariale n-au ținut pasul complet, astfel că 2022 a fost primul an din ultimul deceniu cu scădere a salariului real. Consumatorii au reacționat ajustându-și comportamentul: au migrat către mărci mai ieftine, au redus din consumul neesențial, economisirea a devenit imposibilă pentru mulți (cum am citat, 48% nu-și mai permit să pună bani deoparte). Îndatorarea pe carduri de credit a crescut, semn că unii au finanțat scumpirile prin datorie. De asemenea, odată cu creșterea dobânzilor (ROBOR >7%), cei cu credite variabile au fost nevoiți să plătească rate mult mai mari – unii și-au strâns cureaua serios, alții au cerut restructurare de la bancă. Statul a venit cu plafonări de preț la energie și cu programe precum compensarea la pompă la carburant, încercând să ușureze povara. Rata de neplată la credite a început să crească ușor, deși deocamdată sub control.

În același timp, războiul din Ucraina a adus anxietate (unii și-au retras economiile în numerar de teamă – s-au văzut cozi la bancomate în feb 2022; alții au schimbat lei în valută, provocând o cerere de euro/dolari temporar). Dar intervenția BNR și a UE (mesajele de siguranță) a calmat relativ rapid situația. Un efect colateral a fost creșterea prețului imobiliarelor (materialele s-au scumpit și ele), dar și percepția că “mai bine bag banii în ceva concret (casă, aur)” – deci unii au accelerat decizia de a cumpăra apartament ca refugiu anti-inflație, ceea ce a menținut piața imobiliară activă.

• Schimbări legislative 2023: Spre finalul lui 2023, Guvernul a adoptat un pachet substanțial de modificări fiscale. Printre altele, s-au modificat pragurile de microîntreprinderi (limitând drastic facilitățile), s-au eliminat scutiri de impozit pentru anumite sectoare (IT, construcții – parțial), s-au introdus contribuții pentru contracte part-time la nivel de normă întreagă etc. Aceste schimbări au stârnit îngrijorare în rândul antreprenorilor și al populației active: unii s-au grăbit să-și închidă PFA-urile sau micro-firmele neprofitabile înainte de 2024 (contribuind la radiările mari); alții s-au resemnat cu ideea că vor plăti taxe mai mari – ceea ce probabil le va reduce venitul disponibil și consumul în 2024. Astfel de episoade legislative bruște pot avea efect de “șoc anticipativ”: în trimestrul 4 din 2023, unele achiziții (de ex. imobiliare) au fost amânate din cauza incertitudinii fiscale. Pe termen lung, însă, dacă noile măsuri duc la consolidare fiscală și stabilitate, comportamentul financiar s-ar putea îmbunătăți (dobânzi mai mici datorită deficitului scăzut etc.).

Corelația cu ciclul economic: Putem sumariza astfel: în expansiune (boom) economica, românii devin mai optimiști, consumă mai mult, economisesc mai puțin relativ și iau credite cu încredere. În recesiune sau șocuri, reacționează prudent: taie din cheltuieli, amână planuri mari, încearcă să economisească (dacă pot) sau măcar să evite noi datorii. Acest comportament este normal și similar cu cel din alte țări, deși amplitudinea poate fi diferită (la noi fluctuațiile au fost destul de mari, având și stimulente mari în sus, și șocuri mari în jos).

Reziliența și lecțiile: Un lucru de remarcat este o oarecare reziliență a comportamentului financiar românesc. De exemplu, în fața multiplelor șocuri (criză 2009, austeritate 2010, deflație 2015, pandemie 2020, inflație 2022), populația a reușit să se adapteze relativ rapid. Economia subterană și rețelele de sprijin familial au jucat și ele un rol – în vremuri grele, mulți au apelat la ajutor în familie sau la mica producție proprie (autoconsum la țară), atenuând impactul în statistici. Totodată, evenimentele au educat oamenii: de pildă, cei care au suferit cu credite în valută (CHF) după 2008, în 2021-2024 au evitat total împrumuturile în euro, preferând să ia în lei chiar dacă dobânda părea mai mare – anticipând corect riscul valutar sporit de război.

Impactul evenimentelor globale: Comportamentul financiar local este tot mai interconectat cu tendințele globale. De exemplu, politicile BCE și FED (tipărire de bani, creșteri de dobândă) se transmit indirect în România prin cursul valutar și costul finanțării. Românii sunt atenți la aceste evoluții: când BCE a început să crească dobânda în 2022, știrile au anunțat scumpirea creditelor în euro; când piețele globale au căzut în 2020, investitorii români la bursă s-au panicat și au vândut. A crescut deci gradul de conștientizare a faptului că suntem parte dintr-un sistem mai mare – o schimbare față de acum 10 ani când puțini urmăreau indicii globali.

În concluzie la această secțiune, comportamentul financiar al românilor a fost profund influențat de contextul economic: perioadele de prosperitate i-au făcut mai optimiști și consumatori, perioadele de criză i-au făcut precauți. Evenimente exogene – de la crize financiare la pandemii și războaie – au testat reziliența, dar per ansamblu populația s-a adaptat, uneori cu costul amânării bunăstării (ex: sacrificarea economisirii în 2022). Rămâne de văzut cum vor gestiona românii perioada post-criză inflaționistă; dacă vor internaliza lecția prudenței sau, odată cu scăderea inflației, se vor întoarce la tiparul de consum masiv observat înainte.

Comparație cu alte țări europene (economisire, cheltuieli, datorii, investiții, plăți digitale)

Pentru a înțelege specificul comportamentului financiar al românilor, este utilă o comparație cu media sau extremele europene pe câțiva indicatori cheie:

• Rata de economisire a populației: Înainte de pandemie, românii economiseau relativ puțin din venitul disponibil – rata de economisire se situa între 5-10%, față de media UE ~12% și mult sub Germania (~18%) sau Franța (~15%). În 2020, ca peste tot, a crescut abrupt (pe fondul consumului blocat) – s-a dublat la peste 15%. Însă ulterior a scăzut din nou sub media UE. România se aseamănă la acest capitol cu țările din sud-est (Grecia, Bulgaria) unde economisirea e redusă, și diferă de nordici care pun deoparte consistent. Motivul principal este venitul disponibil mai mic, dar și o cultură istorică a averii investite în imobile, nu în instrumente financiare (prin comparație, nemții economisesc mult în fonduri de pensii, asigurări, investiții bursiere – care la noi sunt slab dezvoltate).

• Datoria gospodăriilor: Așa cum am menționat, datoria populației raportată la PIB ~15% este printre cele mai mici din Europa. De exemplu, Polonia are ~35%, Ungaria ~20%, iar țările vestice mult mai mult (UK ~85%, Danemarca peste 100% din PIB datorie privată la populație). Acest lucru reflectă atât accesul limitat la credit în trecut, cât și aversiunea tradițională la împrumut. Însă trendul e de creștere lentă – pe măsură ce tot mai mulți tineri iau credite ipotecare, ne apropiem de nivelurile Europei Centrale. În ceea ce privește service-ul datoriei (procent din venit alocat ratelor), românii stau relativ bine reglementat – BNR a impus limite, deci nu vedem extreme precum în SUA înainte de criza subprime când unii aveau 50% din venit rată la casă. Un indicator de risc mai mare e ponderea creditelor cu dobândă variabilă vs fixă: la noi majoritatea au fost variabile, ceea ce ne diferențiază de țări ca SUA unde predomină fix. Astfel, șocurile de dobândă ne lovesc mai tare (ex: în 2022 ratele au crescut puternic la noi, în timp ce în țări cu credite fixe populația a fost protejată). Acum băncile oferă tot mai mult fix pe 5-10 ani, deci ne aliniem treptat cu practicile UE.

• Structura bogăției populației: Românii își țin cea mai mare parte a averii în active nefinanciare, în principal imobiliare. Conform Eurostat, valoarea activelor financiare ale gospodăriilor este cea mai mică din UE (doar ~74% din PIB, vs peste 100% în toate celelalte țări), însă dacă adăugăm activele nefinanciare (locuințe, terenuri), averea totală crește semnificativ. Rata foarte mare de proprietate locativă ~95% ne plasează #1 în Europa, similar cu foste țări comuniste unde privatizarea locuințelor a dat tuturor case. Spre deosebire, țări ca Germania au ~50% proprietari, restul chiriași. Această situație are implicații: românii au mai puține chirii de plătit (cheltuială în plus la vestici), dar și mai puțină mobilitate (fiind proprietari, se mută mai greu în alt oraș pentru job). De asemenea, portofoliul de investiții al unei familii tipice vest-europene include acțiuni, obligațiuni, pensii private substanțiale – la noi, portofoliul tipic e casa + depozitul bancar. Ca atare, volatilitatea piețelor financiare are un impact direct mai mic la noi (puțini dețin acțiuni, deci un crah bursier îi afectează doar marginal), dar în schimb fluctuațiile pieței imobiliare au impact psihologic major (dacă scad prețurile la apartamente, scade averea resimțită de aproape toți).

• Cheltuielile de consum – structura comparativă: Am văzut că ponderea cheltuielilor alimentare (27,6%) e cea mai mare din UE, reflectând venitul mai mic. Invers, cheltuielile pe recreere, cultură, restaurante, care în vest pot fi 10-15% din buget, la noi sunt mult mai reduse (poate 5-6%). Asta indică că românii sacrifică consumul de “bunuri superioare” în favoarea necesităților. Totodată, gradul de dotare cu bunuri de folosință îndelungată, deși a crescut, rămâne sub media UE la unele capitole – de ex., rata de posesie auto ~380/1000 locuitori, penultima în UE (Italia are ~670/1000, Polonia ~600). Similar la spațiul locativ: suprafața medie per persoană e ~20 mp vs 40 mp în vest. Aceste diferențe se reduc treptat, dar ne poziționează încă ca economie emergentă.

• Digitalizarea plăților: La capitolul plăți digitale, România se află clar în urma nordului Europei. Așa cum reiese, doar ~30% din plăți sunt cu cardul la noi. Chiar și față de media UE (~50-60% plăți non-cash), suntem mult mai jos. Unbanked population (fără cont) ~31% e cea mai ridicată după Bulgaria, în timp ce țări ca Danemarca sau Finlanda au practic 100% bancarizare. Acest decalaj se vede și în indicele DESI (Digital Economy and Society Index) unde la integrarea serviciilor digitale România era pe ultimele locuri. Eforturile din ultimii ani pot îmbunătăți situația, dar drumul e lung. În contrast, la capitolul costuri și tehnologie avem de fapt infrastructură bună: internet rapid ieftin (locul 1-2 în UE la viteze broadband), cost tranzacții card mici (interchange fee reglementat UE). Problema e mai mult socială (educație, încredere) decât tehnică.

• Comparativ economisire vs creditare: Țările precum Germania, Austria au tradiție de economisire, cu surplus al gospodăriilor ce finanțează restul economiei. România are deficit de cont curent mare – asta înseamnă că populația și firmele cheltuiesc mai mult decât economisesc, diferența fiind finanțată extern. Practic, românii sunt net debitori externi (prin creditele luate de bănci de la grupurile mamă, prin investiții străine care ne finanțează consumul). Alte țări din regiune au și ele deficite, dar România a fost printre cele mai ridicate (cont curent -7% din PIB în 2023). Asta arată o înclinație mai mare spre consum și investiții interne decât spre economisire, comparativ cu alte țări.

• Investiții pe bursă: Procentul populației care investește direct pe bursă în România e sub 1% (178k investitori la o populație adultă de ~15 milioane înseamnă ~1.2%). În SUA ~50% din populație deține acțiuni (direct sau prin fonduri), în Europa de Vest 10-20%. Chiar vs țările din ECE, suntem la coadă: Polonia are milioane de investitori indirecți prin fonduri mutuale/pensii. Totuși, avem pensiile Pilon II care investesc ~8 miliarde € în acțiuni românești și străine, deci indirect românii sunt investitori, dar nu conștientizează. Crypto surprinzător, adoptarea a fost printre cele mai mari din Europa – un studiu global 2021 (Crypto-Ready Index) indica România lider mondial la creșterea interesului online pentru crypto. Aceasta e o anomalie: un popor prudent cu acțiunile, dar care a sărit la crypto poate din dorința de câștig rapid. Comparativ, țările vestice au adoptat crypto într-o măsură mai mică la nivel de populație generală.

• Includere financiară și educație: Indicii de educație financiară ne plasează tot în ultima parte a clasamentului UE. Conform S&P Global FinLit Survey (2015), doar 22% dintre români erau “finanțial literate”, vs ~52% media UE. Situația se îmbunătățește lent. Lipsa de educație explică de ce românii au fost uneori victime ale unor scheme (Caritas în anii 90, FNI în 2000, scheme forex dubioase recent etc.), într-o măsură mai mare decât vest-europenii.

• Atitudinea față de risc în UE: Românii sunt adesea comparați cu alte națiuni latin-balcanice ca apetit de risc. În Sudul Europei (Italia, Grecia) e comună investiția în imobiliare și aur, similar la noi. Țările nordice și Anglia au culturi financiare mai orientate spre bursă și pensii private. Ca atare, portofoliul mediu al unui român seamănă mai mult cu al unui grec decât cu al unui german. La preferința pentru numerar suntem alături de bulgari, croați și poate italieni (Italia are de asemenea mulți cash users, deși are PIB/capita ridicat – factor cultural).

• Comerț online în UE: Ponderea e-commerce de ~14% din retail la noi e încă sub media UE (~20%) și departe de UK (~30%). Dar crește rapid. Și la numărul de cumpărători online suntem în urmă: ~50% din români au cumpărat online în 2023, comparativ cu ~75% media UE și >90% în țările nordice. Aici e clar o chestiune de timp și infrastructură (pe măsură ce toți au smartphone și servicii disponibile, vor crește). Un impediment e că în mediul rural curierii acoperă mai greu și lumea e mai reticentă la cumpărat nevăzut. Dar tinerele generații vor alinia cifrele cu restul Europei probabil.

Concluzie comparativă: Românii se află încă în poziția de “recuperare” față de Vest în ce privește comportamentul financiar. În multe privințe, semănăm cu țările din Europa de Est sau Sud la nivel de indicatori (economisim puțin, cheltuim mult pe necesități, preferăm cash și imobiliare, avem datorii mici dar și investiții financiare mici). Aceste trăsături sunt tipice economiilor emergente cu venituri mai scăzute. Vestea bună e că direcția e spre convergență: pe măsură ce veniturile cresc și generațiile se schimbă, ne apropiem de comportamentele vestice – mai mult consum de servicii și leisure, mai multă sofisticare financiară (investiții diversificate), digitalizare extinsă a tranzacțiilor. Mărturie stă creșterea AIC de la 72% la 78% din media UE în doi ani, sau faptul că românii au ajuns la ~75% din venitul mediu european în 2023 (față de ~25% în 2000). Rămân însă specificități culturale care poate vor persista: atașamentul de proprietate locativă (probabil nu vom ajunge la doar 50% proprietari precum Germania nici în 30 ani), preferința de a lăsa moștenire copiilor (vesticii încep să-și consume averea la pensie, românii încă strâng pentru urmași), precum și o oarecare neîncredere latentă în instituții financiare (care se va estompa doar după ce generațiile cu amintiri negative vor trece).

---

Concluzii: În perioada 2014-2024, comportamentul financiar al românilor a parcurs un drum de la prudență post-criză la expansiune optimistă, apoi la adaptare prin crize succesive. Românii au devenit mai conectăți digital, mai obișnuiți cu creditul și consumul modern, dar nu și-au pierdut complet tendința de a fi precauți când vremurile o cer. Ei continuă să pună accent pe proprietatea locuinței și familia ca piloni de stabilitate financiară, preferând investițiile tangibile. Educația financiară și apartenența la UE încep să-și arate roadele – noile generații se aseamănă tot mai mult cu omologii lor din Europa în alegerile financiare. Totuși, diferențe notabile persistă, reflectând atât nivelul de dezvoltare economică, cât și trăsăturile culturale unice.

Pe baza datelor și tendințelor analizate, ne putem aștepta ca în următorii ani:

• Creditarea să continue să crească moderat, mai ales pe segmentul ipotecar, dar fără boom excesiv, datorită reglementărilor BNR și lecțiilor învățate.

• Investițiile populației să se diversifice treptat – vom vedea mai mulți români la bursă, în fonduri, deși imobiliarele vor rămâne preferate.

• Cumpărăturile online și plățile digitale să devină majoritare odată cu maturizarea infrastructurii și dispariția generației cash.

• Economisirea să revină la un trend pozitiv după domolirea inflației, poate stimulată și de produse noi (ex: obligațiuni de stat populare).

• Antreprenoriatul să fie impulsionat de digitalizare și fonduri UE, dar va depinde de un mediu de afaceri stabil.

• Comparativ european, vom reduce diferențele la majoritatea indicatorilor, însă e un proces gradat. De exemplu, e improbabil să atingem rapid nivelul de 13% rată de economisire ca Franța, dar putem urca spre 8-10% dacă veniturile cresc și inflația e ținută jos.

Raportul de față a integrat surse oficiale (BNR, INS, Eurostat) și studii independente pentru a oferi o imagine clară, bazată pe date, a comportamentului financiar al românilor în ultimul deceniu. În final, românii sunt pe drumul transformării din consumatori precauți, în consumatori informați și integrați în piața europeană, păstrându-și în același timp anumite caracteristici definitorii.