Discursul Primului Ministru Canadian Mark Carney la Davos 2026

Probabil va fi consemnat în viitoarele manuale de istorie drept un discurs definitoriu pentru această eră. Este profund, pertinent și foarte relevant.

„Este o plăcere – și o datorie – să fiu alături de voi în acest moment de cotitură pentru Canada și pentru lume.

Astăzi voi vorbi despre ruptura din ordinea mondială, despre sfârșitul unei povești frumoase și despre începutul unei realități brutale în care geopolitica marilor puteri nu mai este supusă niciunei constrângeri.

Dar vă supun atenției și ideea că alte țări, în special puterile medii precum Canada, nu sunt lipsite de putere. Ele au capacitatea de a construi o nouă ordine care să întruchipeze valorile noastre, precum respectul pentru drepturile omului, dezvoltarea durabilă, solidaritatea, suveranitatea și integritatea teritorială a statelor.

Puterea celor mai puțin puternici începe cu onestitatea.

În fiecare zi ni se amintește că trăim într-o eră a rivalității dintre marile puteri. Că ordinea bazată pe reguli se estompează. Că cei puternici fac ce pot, iar cei slabi îndură ce trebuie.

Acest aforism al lui Tucidide este prezentat ca inevitabil – logica naturală a relațiilor internaționale care își reia cursul firesc. Iar în fața acestei logici, există o tendință puternică a țărilor de a merge cu valul. De a se acomoda. De a evita necazurile. De a spera că supunerea le va aduce siguranță.

Nu o va face.

Așadar, care ne sunt opțiunile?

În 1978, disidentul ceh Václav Havel a scris un eseu intitulat Puterea celor fără de putere. În el, punea o întrebare simplă: cum se menținea sistemul comunist?

Răspunsul său începea cu un băcan. În fiecare dimineață, acest negustor punea un afiș în vitrină: «Proletari din toate țările, uniți-vă!» Nu credea în el. Nimeni nu credea. Dar îl punea oricum – ca să evite necazurile, ca să semnaleze conformarea, ca să se descurce. Și pentru că fiecare negustor, pe fiecare stradă, făcea la fel, sistemul persista.

Nu doar prin violență, ci prin participarea oamenilor obișnuiți la ritualuri despre care știau, în sinea lor, că sunt false.

Havel numea asta «a trăi în minciună». Puterea sistemului nu venea din adevărul său, ci din disponibilitatea tuturor de a se comporta ca și cum ar fi adevărat. Iar fragilitatea sa venea din aceeași sursă: atunci când măcar o singură persoană înceta să mai joace rolul – când băcanul își scotea afișul – iluzia începea să se fisureze.

A venit timpul ca firmele și țările să-și dea jos afișele.

Timp de decenii, țări precum Canada au prosperat sub ceea ce numeam ordinea internațională bazată pe reguli. Ne-am alăturat instituțiilor sale, i-am lăudat principiile și am beneficiat de predictibilitatea ei. Am putut urmări politici externe bazate pe valori sub protecția ei.

Știam că povestea ordinii internaționale bazate pe reguli era parțial falsă. Că cei mai puternici se vor excepta când le convine. Că regulile comerciale erau aplicate asimetric. Și că dreptul internațional era aplicat cu rigoare variabilă, în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei.

Această ficțiune a fost utilă, iar hegemonia americană, în particular, a contribuit la furnizarea unor bunuri publice: rute maritime libere, un sistem financiar stabil, securitate colectivă și sprijin pentru mecanisme de soluționare a disputelor.

Așa că am pus afișul în vitrină. Am participat la ritualuri. Și, în mare parte, am evitat să scoatem în evidență discrepanțele dintre retorică și realitate.

Acest compromis nu mai funcționează.

Să fiu direct: ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții.

În ultimele două decenii, o serie de crize financiare, sanitare, energetice și geopolitice au scos la iveală riscurile integrării globale extreme.

Mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică drept armă. Tarifele ca pârghie de presiune. Infrastructura financiară ca instrument de coerciție. Lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități de exploatat.

Nu poți «trăi în minciuna» beneficiului reciproc prin integrare atunci când integrarea devine sursa subordonării tale.

Instituțiile multilaterale pe care se bazau puterile medii – OMC, ONU, COP – arhitectura rezolvării colective a problemelor – sunt puternic diminuate.

Drept urmare, multe țări trag aceleași concluzii. Trebuie să-și dezvolte o mai mare autonomie strategică: în energie, hrană, minerale critice, finanțe și lanțuri de aprovizionare.

Acest impuls este de înțeles. O țară care nu se poate hrăni singură, alimenta singură sau apăra singură are puține opțiuni. Când regulile nu te mai protejează, trebuie să te protejezi singur.

Dar să fim lucizi în privința direcției în care duce asta. O lume a fortărețelor va fi mai săracă, mai fragilă și mai puțin durabilă.

Și mai există un adevăr: dacă marile puteri abandonează până și aparența regulilor și valorilor pentru urmărirea nestingherită a puterii și intereselor lor, câștigurile din «tranzacționalism» devin mai greu de replicat. Hegemonii nu pot monetiza la nesfârșit relațiile lor.

Aliații se vor diversifica pentru a se proteja de incertitudine. Își vor cumpăra asigurări. Își vor spori opțiunile. Aceasta reconstruiește suveranitatea – o suveranitate care odinioară se baza pe reguli, dar care va fi din ce în ce mai ancorată în capacitatea de a rezista presiunii.

Cum am spus, o astfel de gestionare clasică a riscurilor are un preț, dar costul autonomiei strategice, al suveranității, poate fi și el împărțit. Investițiile colective în reziliență sunt mai ieftine decât să-și construiască fiecare propria fortăreață. Standardele comune reduc fragmentarea. Complementaritățile sunt un joc cu sumă pozitivă.

Întrebarea pentru puterile medii, precum Canada, nu este dacă să ne adaptăm la această nouă realitate. Trebuie. Întrebarea este dacă ne adaptăm pur și simplu construind ziduri mai înalte – sau dacă putem face ceva mai ambițios.

Canada a fost printre primele care au auzit semnalul de alarmă, ceea ce ne-a determinat să ne schimbăm fundamental postura strategică.

Canadienii știu că vechea noastră ipoteză confortabilă – că geografia și apartenența la alianțe ne confereau automat prosperitate și securitate – nu mai este valabilă.

Noua noastră abordare se bazează pe ceea ce Alexander Stubb a numit «realism bazat pe valori» – sau, cu alte cuvinte, ne propunem să fim principiali și pragmatici.

Principiali în angajamentul nostru față de valorile fundamentale: suveranitatea și integritatea teritorială, interzicerea folosirii forței cu excepția situațiilor conforme cu Carta ONU, respectul pentru drepturile omului.

Pragmatici în a recunoaște că progresul este adesea incremental, că interesele diverge, că nu toți partenerii ne împărtășesc valorile. Ne angajăm pe scară largă, strategic, cu ochii deschiși. Ne confruntăm activ cu lumea așa cum este, nu așteptăm o lume pe care am dori să existe.

Canada își calibrează relațiile astfel încât profunzimea lor să reflecte valorile noastre. Prioritizăm angajamentul larg pentru a ne maximiza influența, având în vedere fluiditatea ordinii mondiale, riscurile pe care aceasta le prezintă și miza pentru ceea ce urmează.

Nu ne mai bazăm doar pe forța valorilor noastre, ci și pe valoarea forței noastre.

Ne construim această forță acasă.

De când guvernul meu a preluat mandatul, am redus taxele pe venituri, câștiguri de capital și investiții în afaceri, am eliminat toate barierele federale din calea comerțului interprovincial și accelerăm investiții de o mie de miliarde de dolari în energie, inteligență artificială, minerale critice, noi coridoare comerciale și nu numai.

Ne dublăm cheltuielile pentru apărare până în 2030, într-un mod care ne dezvoltă industriile interne.

Ne diversificăm rapid pe plan extern. Am convenit un parteneriat strategic cuprinzător cu Uniunea Europeană, inclusiv aderarea la SAFE, mecanismele europene de achiziții în domeniul apărării.

Am semnat alte douăsprezece acorduri comerciale și de securitate pe patru continente în ultimele șase luni.

În ultimele zile, am încheiat noi parteneriate strategice cu China și Qatar.

Negociem acorduri de liber schimb cu India, ASEAN, Thailanda, Filipine, Mercosur.

Pentru a contribui la rezolvarea problemelor globale, urmărim o geometrie variabilă – coaliții diferite pentru probleme diferite, bazate pe valori și interese.

În privința Ucrainei, suntem un membru central al Coaliției celor Dispuși și unul dintre cei mai mari contributori pe cap de locuitor la apărarea și securitatea ei.

În privința suveranității arctice, ne poziționăm ferm alături de Groenlanda și Danemarca și sprijinim pe deplin dreptul lor unic de a determina viitorul Groenlandei. Angajamentul nostru față de Articolul 5 este neclintit.

Lucrăm cu aliații noștri din NATO, inclusiv cei nordici și baltici, pentru a securiza și mai mult flancurile nordice și vestice ale alianței, inclusiv prin investițiile fără precedent ale Canadei în radare peste orizont, submarine, aeronave și trupe la sol. Canada se opune ferm tarifelor legate de Groenlanda și solicită discuții concentrate pentru atingerea obiectivelor comune de securitate și prosperitate pentru Arctica.

În privința comerțului plurilateral, promovăm eforturi de a construi o punte între Parteneriatul Trans-Pacific și Uniunea Europeană, creând un nou bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni.

În privința mineralelor critice, formăm cluburi de cumpărători ancorate în G7, astfel încât lumea să se poată diversifica dinspre aprovizionarea concentrată.

În privința inteligenței artificiale, cooperăm cu democrații cu viziuni similare pentru a ne asigura că nu vom fi în cele din urmă forțați să alegem între hegemoni și hiperscalari.

Aceasta nu este multilateralism naiv. Nici nu ne bazăm pe instituții diminuate. Este construirea coalițiilor care funcționează, problemă cu problemă, cu parteneri care împărtășesc suficient teren comun pentru a acționa împreună. În unele cazuri, aceasta va fi marea majoritate a națiunilor.

Și înseamnă crearea unei rețele dense de conexiuni în comerț, investiții, cultură, la care putem apela pentru provocările și oportunitățile viitoare.

Puterile medii trebuie să acționeze împreună pentru că, dacă nu ești la masă, ești pe meniu.

Marile puteri își pot permite să meargă singure. Au dimensiunea pieței, capacitatea militară, pârghiile pentru a dicta termenii. Puterile medii nu. Dar când negociem doar bilateral cu un hegemon, negociem din slăbiciune. Acceptăm ce ni se oferă. Concurăm între noi pentru a fi cei mai acomodanți.

Aceasta nu este suveranitate. Este spectacolul suveranității în timp ce acceptăm subordonarea.

Într-o lume a rivalității între marile puteri, țările din mijloc au de ales: să concureze între ele pentru favoruri sau să se unească pentru a crea o a treia cale, cu impact.

Nu ar trebui să lăsăm ascensiunea puterii brute să ne orbească față de faptul că puterea legitimității, integrității și regulilor va rămâne puternică – dacă alegem să o exercităm împreună.

Ceea ce mă aduce înapoi la Havel.

Ce ar însemna pentru puterile medii «să trăiască în adevăr»?

Înseamnă să numim realitatea. Să încetăm să invocăm «ordinea internațională bazată pe reguli» ca și cum ar mai funcționa așa cum era promovată. Să numim sistemul așa cum este: o perioadă de rivalitate intensificată între marile puteri, în care cei mai puternici își urmăresc interesele folosind integrarea economică drept armă de coerciție.

Înseamnă să acționăm consecvent. Să aplicăm aceleași standarde aliaților și rivalilor. Când puterile medii critică intimidarea economică dintr-o direcție, dar tac când vine din alta, ne păstrăm afișul în vitrină.

Înseamnă să construim ceea ce pretindem că credem. În loc să așteptăm restaurarea vechii ordini, să creăm instituții și acorduri care funcționează așa cum sunt descrise.

Și înseamnă să reducem pârghiile care permit coerciția. Construirea unei economii interne puternice ar trebui să fie întotdeauna prioritatea oricărui guvern. Diversificarea internațională nu este doar prudență economică; este fundamentul material al unei politici externe oneste. Țările își câștigă dreptul la poziții principiale reducându-și vulnerabilitatea la represalii.

Canada are ceea ce lumea își dorește. Suntem o superputere energetică. Deținem rezerve vaste de minerale critice. Avem cea mai educată populație din lume. Fondurile noastre de pensii sunt printre cei mai mari și mai sofisticați investitori din lume. Avem capital, talent și un guvern cu o imensă capacitate fiscală de a acționa decisiv.

Și avem valorile la care mulți alții aspiră.

Canada este o societate pluralistă care funcționează. Spațiul nostru public este zgomotos, divers și liber. Canadienii rămân dedicați sustenabilității.

Suntem un partener stabil și de încredere – într-o lume care e orice altceva în afară de stabilă – un partener care construiește și prețuiește relațiile pe termen lung.

Canada are și altceva: o înțelegere a ceea ce se întâmplă și o determinare de a acționa în consecință.

Înțelegem că această ruptură cere mai mult decât adaptare. Cere onestitate despre lumea așa cum este.

Ne scoatem afișul din vitrină.

Vechea ordine nu se va mai întoarce. Nu ar trebui să o jelim. Nostalgia nu e strategie.

Dar din fractură putem construi ceva mai bun, mai puternic și mai drept.

Aceasta este misiunea puterilor medii, care au cel mai mult de pierdut dintr-o lume a fortărețelor și cel mai mult de câștigat dintr-o lume a cooperării autentice.

Cei puternici au puterea lor. Dar și noi avem ceva – capacitatea de a înceta să ne mai prefacem, de a numi realitatea, de a ne construi forța acasă și de a acționa împreună.

Aceasta este calea Canadei. O alegem deschis și cu încredere.

Și este o cale larg deschisă oricărei țări dispuse să o parcurgă alături de noi.”